CE a publicat, vineri, tabloul de bord pe 2020 privind justiția în UE.
Vicepreședintele pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat că tabloul de bord privind justiția în UE este „un instrument consacrat, prin intermediul căruia analizăm tendințele pe care le înregistrează sistemele de justiție din Uniune”.
„Este încurajator să constat că sistemele de justiție din multe state membre funcționează mai bine și că cetățenii europeni pot cere în mod eficace să li se facă dreptate. Ceea ce mă îngrijorează însă este faptul că, în unele țări, percepția asupra independenței este foarte scăzută, presiunea politică fiind unul dintre principalele motive”, a spus Jourová.
Comisarul pentru justiție și consumatori, Didier Reynders, a declarat, la rândul său, că tabloul de bord privind justiția oferă informații valoroase cu privire la statul de drept în toate statele membre ale UE, iar rezultatele acestuia vor fi incluse în primul raport anual privind statul de drept pe care Comisia îl va publica anul acesta.
Întrucât tabloul de bord din 2020 acoperă perioada 2012-2019, acesta nu reflectă consecințele crizei generate de pandemie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News