Sistemul de arbitraj video, implementat mai bine în Liga Campionilor decât în Premier League (Lampard)

Publicitate

Premier League poate învăţa din modul în care sistemul de arbitraj video (VAR) a fost implementat în Liga Campionilor la fotbal, iar arbitrii de pe teren trebuie să revadă incidentele pe monitoare pentru a elimina orice îndoieli, a declarat antrenorul echipei Chelsea Londra, Frank Lampard.

Introducerea VAR în Premier League, din acest sezon, a stârnit numeroase controverse, mai multe decizii care au influenţat soarta unor partide fiind criticate de antrenori şi jucători.

Spre deosebire de Liga Campionilor, arbitrii centrali din Premier League preferă să-i lase pe asistenţii VAR să anunţe deciziile la fazele discutabile şi nu se uită personal pe ecranele de la marginea terenului de joc.

Folosirea ecranului de la marginea terenului poate fi de folos pentru că am văzut ... în deciziile din Premier League se scurge mult timp până la anunţarea hotărârii iar asta implică şi un anumit dubiu în legătura cu decizia luată. Deci, pentru claritatea arbitrului de pe teren, el ar trebui să revadă fazele astfel încât atunci când dictează sentinţa să nu mai existe nicio îndoială că o echipă ar putea fi defavorizată, a spus Lampard.

Chelsea se află pe locul 4 în Premier League după 11 etape, cu 23 de puncte, la 8 puncte de liderul Liverpool, şi va juca sâmbătă, în etapa a 9-a, pe teren propriu, cu Crystal Palace, formaţie aflată pe locul 9.

În această seara, londonezii vor primi însă replica celor de la Ajax Amsterdam, în Grupa H a Ligii Campionilor, cele două formaţii fiind la egalitate de puncte, 6. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel