Sistemul de transport imaginat de Coandă, dat în folosință în SUA

Un proiect vizionar, imaginat de Henri Coandă și la care inginerii români au visat în urmă cu câteva decenii, este aproape de implementare în Statele Unite. Un inventator american a anunțat că a pus la punct un sistem de transport de persoane prin tub vidat.

În urmă cu o săptămână, inventatorul american Elon Musk a anunţat că a pus la punct ceea ce el a numit Hyperloop, un vehicul pe bază de energie solară care să transporte oamenii la distanţe mari, cu viteze aproapiate de cea a sunetului, scrie stiritvr.ro.

Transportul de persoane prin tub vidat, un proiect imaginat de Coandă

La un sistem de transport de persoane prin tub vidat a lucrat și Henri Coandă, care intenţiona, în urmă cu câteva decenii, să construiască un sistem prin care 60 de kilometri să fie parcurşi în ... 7 minute.

Despre proiectul vizionar al lui Coandă va vorbi, miercuri, într-un reportaj difuzat în Telejurnalul TVR de la ora 20:00, inginerul Dan Ionescu, cel care a avut privilegiul de a lucra cu Henri Coandă și a se plimba prin acest tub în anii '80.

Performanțele maşinăriei imaginate de Coandă erau cunoscute și de Nicolae Ceauşescu, însă, deși ideea a fost apreciată, iar inginerii doreau implementarea proiectului între Mangalia și Constanța suprateran şi subteran, dar şi prin mare, urmând ca printr-o staţie de sticlă să se poată vedea peştii, planul nu a fost realizat.

Doar două staţii industriale de transport prin tub vidat au funcţionat, la Baia Mare şi Caraorman, dar acum şi ele sunt distruse.

Varianta de sistem de transport industrial prin tub vidat, prezentată de Henri Coandă, într-un interviu la TVR, în decembrie 1970

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel