Sistemul RoALERT- Copil dispărut, prin intermediul căruia populaţia va fi anunţată despre dispariţia unui copil şi semnalmentele acestuia a fost operaţionalizat, transmite Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei dezbateri organizate la sediul Guvernului, în contextul Zilei Internaţionale a Copilului Dispărut.
În debutul evenimentului, consilierul de stat Mădălina Turza a anunţat operaţionalizarea sistemului RoALERT- Copil dispărut, cu sprijinul IGPR, DSU şi STS. Sistemul este parte integrantă din Programului Naţional al Guvernului 'Din grijă pentru copii'.
Conform unui comunicat transmis de Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară, principalele cauze ale dispariţiei copiilor din familie au legătură cu abuzurile la care sunt expuşi, cu precădere cele de natură sexuală.
'În anul 2021, Poliţia Naţională a înregistrat peste 4.200 de sesizări cu privire la diferite forme de abuz sexual îndreptate împotriva copiilor: viol, agresiune sexuală, act sexual, corupere sexuală, racolare de minori în scopuri sexuale şi hărţuire sexuală. Potrivit analizelor Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, cel puţin 80% dintre declaraţiile copiilor cu privire la abuzul sexual sunt reale, iar majoritatea agresorilor provin din rândul cercului de apropiaţi şi/sau familie', se menţionează în comunicat.
Conform unui studiu realizat de World Vision România, 1 din 3 copii de la sate n-ar raporta un abuz către autorităţi din cauza faptului că se tem că nu vor fi crezuţi, a lipsei de încredere în reprezentanţii autorităţilor, a accesului limitat la servicii de sprijin şi de teama de a fi judecaţi de familie.
'În cadrul dezbaterii, reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniu au prezentat demersurile pe care le realizează pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen din perspectiva protecţiei copilului, a sistemului de educaţie, dar şi a activităţii de combatere, cu accent pe informarea copiilor şi a părinţilor, crearea unui sistem informatic unitar de colectare de date cu privire la abuzurile împotriva copiilor, precum şi pe demersul strategic al Ministerului Educaţiei de promovare a educaţiei parentale.
Membrii legislativului prezenţi la dezbatere au subliniat, pe de o parte, necesitatea implementării efective a prevederilor legale existente, a acţiunilor pro-active susţinute din partea instituţiilor direct implicate în prevenirea acestui fenomen, iar, pe de altă parte, necesitatea promovării urgente a demersului legislativ privind stabilirea limitei de vârstă până la care un act sexual cu un minor poate fi considerat consimţit', precizează sursa citată.
În urma dezbaterilor, consilierul de stat Mădălina Turza a propus crearea unui grup de lucru tematic la nivelul Guvernului pentru identificarea priorităţilor de intervenţie pe termen scurt şi mediu în domeniul prevenirii şi combaterii abuzurilor împotriva copiilor, care îşi va începe activitatea în luna iunie. Dezbaterea 'Cum îşi poate proteja România copiii de violenţa sexuală?' a fost organizată de către Departamentul pentru Responsabilitate Socială Comunitară şi Grupuri Vulnerabile şi Fundaţia World Vision România, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu