Producătorii români de medicamente se plâng de faptul că au de recuperate de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) aproximativ 3 miliarde de lei, datoria cea mai mare înregistrată după 2004 de autorităţile sanitare faţă de producătorii de medicamente.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor Români de Medicamente Generice (APRMG), reprezentanţii CNAS nici măcar nu au început decontarea medicamentelor utilizate în 2010, nereuşind să plătească nici măcar banii datoraţi pentru anul 2009.
„Atragem atenţia asupra sumelor enorme cu care APMGR creditează în 2010 sistemul de Sănătate din România, de peste 1,5 miliarde RON, în condiţiile în care medicamentele generice ocupă abia 25% în valoare din piaţă, dar deţin 62% din volumul total al consumului. Considerăm că aceasta este cea mai gravă criză financiară din sistem de după 2004, în condiţiile în care preţurile medicamentelor generice au scăzut cu circa 10% numai în ultimele 12 luni, dublat de diminuarea utilizării medicamentelor cu 10% în 2009. Acesta fiind o dovadă certă că accesul pacienţilor români la medicamente s-a redus simţitor, “, se arată în comunicatul APRMG.
Neplata datoriilor ar putea atrage blocaje financiare grave în sistem
Producătorii de medicamente atrag atenţia autorităţilor sanitare că le este imposibil să continue creditarea sistemului, fără să fie afectat sprijinul pe care industria locală de Generice îl acorda în relansarea economică a României, prin continuarea angajamentului investiţional în plus faţă de cele 2 miliarde Euro cu care a contribuit începând din 2005.
„În egală măsură, firmele producătoare riscă să fie puse în imposibilitatea asigurării fluxurilor de numerar necesare derulării proceslor de producţie în lipsa oricărei perspective de angajament de plată al arieratelor şi trag un serios semnal de alarmă asupra acestei situaţii dezastruoase şi în calitate de agenţi economici mari contribuabili la bugetele locale“, se mai arată în comunicatul APRMG.
Citeşte şi:
Românii cumpără mai multe medicamente decât anul trecutCât costă cea mai scumpă reţetă neonorată de stat către un distribuitor de medicamenteFiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu