Camelia Morda Baciu este acum scriitoare, autoarea mai multor cărți de poezie și proză, printre care și „De ce eu?”, o scriere confesivă în care abordează învingerea unei crunte depresii.
Camelia Morda Baciu s-a repatriat anul acesta din Italia, după 23 de ani de locuit în peninsulă și a tras niște prime concluzii la mai bine de șase luni de când a făcut acest gest. Camelia locuiește acum în localitatea natală, Vinerea, care aparține de orașul Cugir, județul Alba. De pe aceleași meleaguri este și regretatul actor Valentin Uritescu, plecat dintre noi anul trecut.
Iată ce a publicat Camelia pe pagina sa de Facebook:
"În luna mai 2023, m-am reîntors acasă, după 23 de ani în peninsula italică, la porțile Cetății Eterne, Roma. În acest aproape un sfert de veac, am tot vorbit și tot scris despre viața de emigrantă. A venit momentul să scriu și despre viața de repatriată. Au trecut mai bine de șapte luni de când mi-am reașezat garderoba în șifonierul din casa părintească, de când respir aerul curat al dimineții și trăiesc cu mult mai puțin stres. Sunt întrebată des dacă m-am adaptat/reintegrat/obișnuit aici? Păi, nu prea am avut timp să mă gândesc la asta, fiind foarte ocupată cu părinții, restructurarea casei etc. Și, de fapt, cred că nu m-am “dezrădăcinat” niciodată, legăturile mele cu plaiurile natale fiind foarte strânse.
„Sistemul sanitar italian m-a abandonat”
Mi s-a spus: “Ai lăsat tu traiul bun de acolo și ai venit la nebunia de aici!” Nu prea mai e bun traiul pe niciunde, cu tot ceea ce se întâmplă în ultimii ani la nivel mondial: pandemie, războaie, scumpiri, mafie etc. Am auzit des expresia: “La noi te mănâncă birocrația.” Poate că norocul meu este să mă reîntorc dintr-o țară unde cam tot așa se mișcă lucrurile. “Da, dar sistemul de sănătate este mult mai bun în străinătate.” Păi, asta a fost scânteia care a aprins dorința de repatriere, când sistemul sanitar italian m-a abandonat și mi-am salvat viața apelând la un privat, deci tot cu bani din buzunarul meu. Ne plângem de politica de aici și de cine conduce destinele acestei țări. E prematur pentru mine să vorbesc despre asta acum. Promit să o fac anul viitor. Mai vin și alegerile și…cine știe ce va mai fi! Da, sunt lucruri în România, care nu funcționează bine, dar s-au făcut progrese în toate domeniile. Sunt optimistă pentru viitor.
„Uneori îmi lipsește casa mea din Italia, plimbările prin Roma…”
Da, uneori îmi lipsește casa mea din Italia, plimbările prin Roma, mâncarea meridională, prietenii de acolo. Încă am rezidență și documente în peninsulă. Voi mai merge de câte ori voi putea. Dar nu regret alegerea făcută. Cel puțin știu că nu voi avea remușcări mai târziu, că mi-am abandonat părinții atunci când aveau nevoie de mine. Îmi spunea cineva: “Grea misiune ți-ai luat, Cami!” Știu, nu e ușor și va fi tot mai greu, dar și ei au făcut eforturi pentru mine și fetele mele. Sfaturi pentru viitorii repatriați? Să nu vă întoarceți cu fițe că aici nu găsiți mozzarella di bufala ca în Campagna, pizza ca la Napoli, paella ca în Spania sau alte mâncăruri specifice țării de unde veniți.
„Se găsesc de toate și aici” și săgeți către vechii prieteni
Se găsesc de toate și aici, evident, cu o altă calitate. Însă, avem calitate și în multe produse românești. Mai ales dacă vizitezi numeroasele locuri minunate din țara noastră, realizezi cât de frumoasă este. Am auzit și această afirmație: “Voi, ăștia, care veniți de pe dincolo, vă întoarceți cu niște idei și pretenții!” Ideile lor poate ajută uneori, că experiențele din pribegie i-au maturizat, educat și învățat foarte mult. Pretențiile sunt individuale și tocmai am scris despre ele. Aș adăuga, totuși, ceva și aici. Unele, pot fi pertinente, justificate, vorbind despre o Românie din anul 2024 și despre decizia de a renunța la ceea ce ai departe de granițele țării și să o iei de la capăt aici, acasă. Să nu aveți mari așteptări nici de la vechii prieteni. Nu v-au uitat, nu v-au eliminat din viața lor, însă ați devenit prieteni de serie B. Nu e vina lor, nici a voastră. Viața ne-a purtat pe binarii diferite, și-au format grupurile lor de prieteni, poveștile lor nu mai au numitor comun cu ale voastre, locul în planurile lor de weekend, vacanță etc. e tot mai strâmt. Ori aveți răbdare sperând într-o minune, ori vă reorientați spre alții. Sunt foarte multe de spus. Detalii în privat! (așa cum se practică pe fb). Dacă mă întrebați dacă sunt fericită acasă, vă răspund cu ceea ce mi-a spus un prieten: “Fericirea nu e continuă, e o stare de moment.” Fluturele se bucură de ea doar o zi, pentru că doar atât durează viața lui. Viața noastră e mai lungă. Închei cu sintagma “An nou fericit!”, alegeri inteligente și repatrieri fără regrete! La mulți ani tuturor!”, a scris Camelia Morda Baciu pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu