Un atac al hackerilor a blocat site-urile folosite de reţeaua teroristă al-Qaida, întrerupând transmiterea de înregistrări şi comunicate, afirmă un expert american citat de site-ul postului NBC.
"Reţeaua de comunicaţii online a organizaţiei Al-Qaida a fost temporar blocată", afirmă Evan Kohlmann, reprezentantul organizaţiei Flashpoint Global Partners, care monitorizează activităţile reţelei teroriste.
Atacul informatic a avut loc în ultimele zile. "A fost un atac bine coordonat şi a implicat folosirea unor metode relativ sofisticate", a explicat Kohlmann.
"Apreciez că vor avea nevoie de câteva zile să remedieze daunele şi să repună în funcţiune sistemul", afirmă expertul.
În urmă cu un an, site-urile reţelei teroriste al-Qaida au fost vizate de un atac similar.
Presa britanică a relatat la începutul lunii iunie că Guvernul de la Londra a atacat un site al-Qaida anul trecut, modificând conţinutul unor articole referitoare la fabricarea bombelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu