Ultimul dosar pe care DNA i l-a făcut Elenei Udrea scoate la iveală o situație incredibilă din Parlament: din cauza contradicțiilor între prevederile Codulului de procedură penală și ale Constituției, aleșii se pronunță cu privire la încuviinţarea urmăririi penale, a reţinerii şi arestării preventive a unui coleg fără să citească documentele și dovezile pe care procurorii le trimit Parlamentului în speța respectivă.
Documentele pe care DNA le-a trimis în Parlament pentru a obține încuviinţarea urmăririi penale, a reţinerii şi arestării preventive a Elenei Udrea sunt păzite de jandarmi și parcurse doar de membrii Comisiei juridice, sub atenta supraveghere a acestora. De asemenea, deputații din Comisia juridică se feresc să ofere detalii din dosarul DNA. Motivul ne-a fost prezentat chiar de către un membru al Comisiei juridice care a parcurs documentele DNA, deputatul PSD Daniel Florea.
Acestea a explicat pentru DCNews că ”urmărirea penală este secretă în acestă fază, așa cum ar fi trebuit să fie și până acum”.
Deși se va ajunge la vot în plenul Camerei și fiecare deputat se va pronunța asupra cererii DNA, Daniel Florea ne-a explicat că nu toți parlamentarii vor primi dosarul pentru a-l parcurge, ci doar cei care fac parte din Comisia Juridică.
Întrebat dacă, în consecință, cei mai mulți dintre parlamentari votează în necunoștință de cauză astfel de cereri ale procurorilor, deputatul PSD a răspuns: ”Acesta este regulamentul, iar Constituția nu detaliază. Spune doar că se pronunță plenul, iar în acest moment, vă dați seama ce ar însemna să aibă acces peste 300 de parlamentari la dosar. N-ar mai fi deloc secretă urmărirea penală. Neputându-se modifica Constituția ... . Noi facem un raport, iar pe baza acelui raport, plenul va vota”.
”Urmărirea penală este secretă în această fază, pentru că așa prevede Codul de procedură penală.
Când va ajunge în instanță, deja urmărirea penală este terminată. Acum, dacă s-ar afla date din dosar, s-ar putea împiedica cercetările, pentru că s-ar putea afla împotriva cui se fac cercetări, pentru ce, cam ce declarații sunt, și atunci s-ar putea pune de acord părțile sau martorii, s-ar putea influența martorii. Acesta este motivul pentru care este secret”, ne-a mai spus Daniel Florea.
[citeste si]
Deputatul din Comisia juridică a precizat că speța Elenei Udrea nu este primul caz în care plenul unei Camere votează o solicitare a procurorilor fără ca toți parlamentarii să vadă documentele din dosar. Iar motivul pentru care s-a ajuns la această situație, a continuat el, este reprezentat de contradicțiile care există între Codul de procedură penală și Constituție.
”Așa a fost și până acum. Pentru că spune în Constituție că trebuie să se pronunțe Parlamentul, Camera din care face parte inculpatul, dar, în același timp, avem în Codul de procedură penală secretul urmăririi penale. Și atunci, pentru a se respecta secretul și pentru a se respecta și Constituția, s-a găsit această formulă. Altă formulă nu există, decât modificarea Constituției, în sensul în care, de exemplu, să scrie că nu se mai pronunță Camera, sau să se spună exact în ce condiții, dar nu se detaliază în nici un fel, ci numai principii generale”, a conchis Daniel Florea.
În aceste condiții, rămâne de văzut cât va mai dura până când vreun ales cu probleme în justiție va încerca să scape de urmărirea penală pe motiv că nu i s-a respectat secretul, prin punerea dosarului său la dispoziția unor parlamentari, fie ei și membri ai Comisiei juridice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu