PreşedinteleKlaus Iohannis a anunţat că în viitoarea şedinţă a CSAT, de pe 27 mai, un subiect de discuţie va fi situaţia din sistemul sanitar, după recentul scandal al dezinfectanţilor.
Klaus Iohannis a precizat că, în pregătirea şedinţei, a cerut informări şi propuneri de soluţii şi de la Ministerul Sănătăţii, şi de la Servicii. Totodată, şeful statului a spus că problemele nu vor fi rezolvate în CSAT, ci doar discutate. "Politicile, normele şi procedurile trebuie să vină de la Ministerul Sănătăţii", a subliniat Klaus Iohannis.
- Nu am avut impresia că SRI încearcă să acopere nereguli. Şi în acest caz şi-a făcut datoria. Persoanele care au primit informări nu le-au citit cu atenţie, iar unele autorităţi nu şi-au făcut treaba aşa cum trebuie. Informările sunt cu titlu „secret" şi „strict secret", nu sunt destinate informării publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News