Situaţia românilor din Serbia, pe agenda MRP

Romanii din Serbia
Romanii din Serbia

În continuarea vizitei secretarului de stat Victor Alexeev în Republica Serbia, în data de 1 iunie 2019, oficialul MRP a  avut o întrevedere cu primarul localității Petrovac, Dusko Nedinic, prilej cu care s-a avansat ideea realizării de înfrățiri între primării din România și primării din Serbia, în mod deosebit Petrovac, Veliko Gradiste și Kucevo, și nu numai, în contextul dezvoltării de proiecte în beneficiul cetățenilor din ambele state. 

Ulterior, secretarul de stat s-a deplasat la primăria din Svilajnac unde a participat la proiectul educațional internațional „De la Timoc la Tisa și la Nistru”, care își propune să creeze o platformă de dezbateri reală și de efect cu privire la problemele cu care se confruntă românii din afara granițelor.

Totodată, Victor Alexeev a participat, alături de Oana Cristina Popa, Ambasadorul României în Republica Serbia, la Festivalul Etnologic de la Belgrad. Evenimentul a avut loc în cadrul Casei Armatei și a constat într- o prezentare de modă orientată către tradițional și promovarea identității prin expunerea de costume populare a minorităților naționale române din Provincia Autonomă Voivodina, fiind una din principalele acțiuni de diplomație publică organizate de Ambasada României la Belgrad pe durata Președinției Consiliul UE. La activitate au mai participat Ivan Bošnjak, co-președinte al Comisiei Mixte Interguvernamentale România – Republica Serbia privind minoritățile naționale, membri ai mediului asociativ românesc, membri ai Consiliului Național al Minorității Române din Serbia, precum și oficialități sârbe.

Participare la conferința „Sinonimia vlah/român. Limba română în Valea Timocului”

În încheierea vizitei, în data de 2 iunie a.c. oficialul român a participat, la Biblioteca Națională din Bor, la conferința „Sinonimia vlah/român. Limba română în Valea Timocului”, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Asociația pentru cultura românilor/vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum”. Prin acest eveniment, la care au participat clerici ai bisericii ortodoxe române din teritoriu, etnici români, precum și membri ai mediului asociativ românesc, a fost celebrată Ziua Românilor de Pretutindeni.

Deplasarea a avut loc în contextul dorinței de intensificare a relațiilor româno-sârbe, cu scopul sprijinirii comunității românești din teritoriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel