Cristian Stîncanu, directorul Organizației Non-Profit "My Romania Community", a vorbit despre situația din Marea Britanie, care s-a schimbat foarte mult.
Cristian Stîncanu, directorul Organizației Non-Profit "My Romania Community", a spus, în interviul acordat DCNews și ȘtiriDiaspora, că au crescut costurile nivelului de trai în Marea Britanie, chiar foarte mult în ultima perioadă. ”Situația s-a schimbat foarte mult. Chiar dacă noi avem tendința de a publica în mediile de informare fotografii sau realizări ale noastre sau momente frumoase sau plăcute din viața noastră, în realitate, nu prea umblă câinii cu colaci în coadă absolut deloc. Costurile cu energia au crescut, costurile chiriilor au crescut. Foarte mulți oameni au ales deja ușor, ușor să părăsească Marea Britanie. Salariile nu au crescut deloc” spune Cristian Stîncanu.
El afirmă că tinerii din Marea Britanie muncesc foarte mult, în ciuda faptului că locurile de muncă sunt foarte prost plătite. De aceea, aleg, de multe ori, opțiuni de finanțare. În prezent, în Anglia sunt proteste ale profesorilor și medicilor debutanți, care au salarii foarte mici. Ei se luptă pentru o plată decentă.
Vorbind despre români, Cristian Stîncanu spune că muncesc foarte mult, având chiar două și chiar trei locuri de muncă. El spune că unul dintre motivele pentru care românii din diaspora aleg să părăsească țări precum Spania sau Italia pentru Marea Britanie sunt sumele vehiculate: ”E ușor să spui că-n Marea Britanie poți câștiga până la 5000 de lire pe lună. Sună extraordinar de bine, însă când nu spui și cheltuielile, atunci sunt chiar extraordinare. Avem tendința de a face imediat conversia valutară și spunem ”wow, o sumă extraordinară”. Dar, când spui că prețul abonamentului pentru telefon poate ajunge la 50 de lire pe lună sau că cheltuielile de întreținere ale apartamentului în care locuiești sunt în jur de 140 de lire, atunci, ușor-ușor situația se schimbă. Ca orice om, la început vii entuziasmat doar de o parte din informații”.
Vezi mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News