Cinci din cei șapte cardiologi de la Spitalul Județean Tg. Jiu și-au dat demisia, după ce au refuzat să mai facă și gărzi.
Situație fără precedent la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Cinci din șapte medici cardiologi și-au anunțat demisia.
Medicii cardiologi au renunţat iniţial la gărzi, considerând că sunt prost plătiți. Acum cei mai mulți dintre ei şi-au dat demisia, care intră în vigoare de la jumătatea lunii viitoare. Astfel, în acest moment, pacienții aflați în stare gravă nu mai pot fi tratați la Târgu Jiu, relatează Pro Tv. Urgențele majore sunt deja direcționate către centrele universitare pentru a fi rezolvate, a explicat Marilena Davidescu, director medical SJU Târgu Jiu.
Pentru a rezolva criza, șefii spitalului din Târgu Jiu au cerut ajutor inclusiv la Ministerul Sănătății. Directorii au discutat cu medici rezidenți din Timișoara și București în speranța că îi vor convinge să facă gărzi la Târgu Jiu.
"Am discutat personal cu medicii respectivi și avem promisiune pentru luna iunie să facă minim 4 gărzi. S-a discutat, de asemenea, și cu Spitalul Floreasca de a ne sprijini cu medici cardiologi rezidenți", a declarat Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu.
"Din păcate, până în acest moment nu am primit un sprijin, decât de la colegii de medicină internă",a spus Marilena Davidescu, director medical SJU Târgu Jiu.
"Stăm, așteptăm, în loc să fim tratați omenește, să fie medici așa cum ar trebui pentru că noi pentru asta plătim, plătim pentru așa ceva, și stăm și așteptăm", a spus unul dintre pacienți.
Medicii care au demisionat de la Spitalul Județean Tg. Jiu au cabinete proprii și, cel mai probabil, vor lucra în clinici private de acum încolo.
"Nu știu pentru ce vor opta, probabil sistemul privat e mult mai atractiv, poate spitalele mici, cu volum mai mic de muncă. Nu știm unde vor pleca medicii din spital", a spus Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu.
În plus, și alte spitale din țară se confruntă cu o criză a personalului medical, posturile fiind blocate după intrarea în vigoare a ordonanței care interzice angajarea la instituțiile statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu