Slăbim cu ciorbă, salate și iaurt, ”nu cu semințe, brânzeturi și mezeluri”. Bilic: Stomacul nostru nu știe să numere caloriile

Foto Pexels
Foto Pexels

„Slăbim cu ciorbă, salate și iaurt, nu cu semințe, brânzeturi și mezeluri”, a precizat nutriționistul Mihaela Bilic.

„Stomacul nostru nu știe să numere caloriile, este impresionat doar de volum. Simțim că ne-am săturat doar atunci când stomacul este plin! Însă nu e totuna dacă mâncăm cașcaval sau frunze de salată. Alegeți produse pline de apă sau aer, cu volum mare și calorii puține”, a transmis nutriționistul Mihaela Bilic pe contul său de Instagram.

„Slăbim cu ciorbă, salate și iaurt, nu cu semințe, brânzeturi și mezeluri. Da, din păcate tot ce e bun, îngrașă”, a subliniat Mihaela Bilic.

Secrete în Postul Paștelui. Bilic: Atenție la câteva alimente

Nutriționistul Mihaela Bilic a vorbit despre cele mai importante reguli în post.

„Greșeli care trebuie evitate în post:

1. Mâncatul excesiv: principiul de bază al postului alimentar este să nu fii sătul, să mănânci cât să supraviețuiești; obiectivul nu este să te îndopi cu produsele permise (“de dulce”), ci să experimentezi senzația de foame.

2. Consumul de produse ultraprocesate, de proastă calitate: ca să fie benefic pentru sănătate, în post trebuie consumate alimente cât mai simplu preparate, cât mai puțin procesate. Evitați prăjelile, produsele de patiserie, tot ce este ambalat, bogat în soia și grăsimi vegetale; încercați să gătiți mâncăruri simple, din ingrediente proaspete (ciorbe, ghiveci de legume)

3. Excesul de dulciuri: postul religios nu interzice zahărul, deși este principalul vinovat pentru creșterea stresului oxidativ din organism. Există o mulțime de dulciuri de post care nu hrănesc celulele, ci mai degrabă le “ruginesc”.

4. Excesul de sare și de grăsime prezent în alimentele procesate, care solicită metabolismul și mecanismele de detoxifiere. Atenție, în postul religios strict se limitează inclusiv consumul de grăsime, zilele cu dezlegare la ulei și vin sunt la fel de rare ca și zilele cu dezlegare la pește.

Obiective care trebuie atinse în post:

1. Creșterea consumului de produse de origine vegetală, în special legume - cu cat mai diferite și mai colorate, cu atât mai bine; pigmenții vegetali sunt fitonutrienti benefici pentru organism.

2. Hidratarea optimă care înseamnă consum de apă sub diferite forme: apă cu lămâie, ceai verde, infuzii de plante, zeamă de supă/ciorbă, cafea etc.

3. Respectarea unor pauze alimentare de 5-6 ore între mese, perioadă în care nu trebuie să mâncăm/ronțăim nimic, ca să-i dăm organismului timp să digere și să proceseze masa anterioară. Postul înseamnă disciplină și foame, este un exercițiu psihologic, nu doar alimentar.

4. Redimensionarea porților și moderația vizavi de cantitatea de mâncare consumată. Produsele de post mâncate pe săturate duc rapid la îngrășat, din făinoase și grăsime organismul face rapid kilograme în plus. Dacă ții post cu adevărat, nu trebuie să te scoli de la masă cu burta plină!”, a explicat Mihaela Bilic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel