Slujbă religioasă în memoria Reginei Ana, la Săvârşin

În biserica ortodoxă din comuna Săvârşin, judeţul Arad, a fost oficiată duminică, după Sfânta Liturghie, o slujbă religioasă în memoria Reginei Ana, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu. 

La slujbă, care a fost săvârşită de Arhiepiscopul Aradului, Timotei Seviciu, împreună cu părintele arhidiacon Tiberiu Ardelean şi preotul paroh de la Săvârşin, Dorin Călin Mădăluţă, au participat numeroşi credincioşi, atât locuitori ai comunei, între care s-a aflat şi viceprimarul Ioan Marc, cât şi veniţi din alte localităţi.

După încheierea slujbei religioase, Principesa Moştenitoare Margareta şi-a cerut scuze reprezentanţilor presei, spunându-le că nu poate face declaraţii, deoarece este prea emoţionată şi marcată de aceste momente grele prin care trece. Principesa a acceptat totuşi să aducă câteva clarificări cu privire la posibila participare a Majestăţii Sale Regele Mihai la funeraliile Reginei Ana.

'Urmează ca noi, Casa Regală, să ne consultăm cu medicii care îl îngrijesc pe tatăl meu şi care, în urma investigaţiilor pe care i le vor face Majestăţii Sale, îi vor da sau nu permisiunea de a participa la funeralii. Decizia medicilor o vom face cunoscută în zilele următoare, printr-un comunicat postat pe site-ul Casei Regale', a spus Principesa Margareta. La poarta de intrare pe Domeniul Regal din Săvârşin au fost depuse jerbe şi coroane de flori în memoria Reginei Ana. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel