SmartDreamers, platformă pentru studenți. Joburi

Studenții își vor găsi mai ușor un internship în timpul facultății și un loc de muncă la terminarea studiilor, ca urmare a unui proiect în care s-au implicat universități importante din România. De asemenea, companiile au ocazia să promoveze gratuit joburile pe site-ul instituțiilor de învățământ.

Alegeri prezidentiale 2024

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, Universitatea Ovidius din Contanța și Universitatea Spiru Haret sunt primele instituții de învățământ care pun la dispoziția studenților și companiilor un instrument menit să simplifice interacțiunea dintre cererea și oferta de muncă.

 

“Ne bucurăm să anunțăm că începând din această toamnă, Universitatea Babes-Bolyai în parteneriat cu SmartDreamers, oferă studenților o platformă unde aceștia pot găsi locuri de muncă full time și part time. Ne dorim să venim în sprijinul tinerilor, oferindu-le oportunități de angajare care să completeze studiile și să îi ajute să câștige experiență în domeniul dorit, fără a neglija traseul academic.” afirmă Oana Ghimbuluț, psiholog în cadrul Centrului de Carieră al Universității Babes Bolyai.

 

Aplicația de recrutare care permite companiilor să posteze un anunț de job, iar studenților să aplice la o poziție (toate pe site-ul universității din care aceștia fac parte) a fost dezvoltată și oferită gratuit de către platforma de recrutare SmartDreamers(www.smartdreamers.ro), în cadrul unui proiect inițiat de compania din Târgu Mureș în vara acestui an.

 

“Dezvoltarea unei aplicații de recrutare pentru universități implică costuri mari și o perioadă de timp destul de îndelungată. Noi am văzut o oportunitate de a oferi know-how-ul nostru, prin dezvoltarea unei aplicații ușor de instalat pe site-ul universității, coroborat cu functionalități de recrutare avansate. Toate acestea, în mod gratuit, pentru a simplifica accesul studenților la cele mai bune joburi și internship-uri” afirmă Adrian Cernat, CEO și fondator SmartDreamers.

 

Numărul universităților din România și regiunea Europei Centrale și de Est care se vor alătura acestui proiect va crește până la finalul anului.

 

Dacă ești student sau recrutor, poți găsi job sau posta un anunț de angajare, aici: Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca (http://bit.ly/2kyUAQ5), Universitatea din Craiova (http://bit.ly/2fVPHeR), Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș (http://bit.ly/2wIeREE), Universitatea Ovidius din Contanța (http://bit.ly/2f8qAp0), Universitatea Spiru Haret (http://bit.ly/2yTjlsn).

 

Universitățile care vor să devină parteneri în acest proiect, pot solicita primirea aplicației (în mod gratuit) pe următoarea pagina web: http://bit.ly/2i0PTh8

 

SmartDreamers e platforma de recrutare online înființată în anul 2014, care colaborează cu peste 3000 de companii din CEE, printre care se numără IBM, Emerson, Deutsche Bank, Vodafone, Orange, Adidas, Accenture, PepsiCO și P&G. În 2016, SmartDreamers a obținut titlul de “Startup-ul Anului” în România, iar în anul 2017 titlul de “Cea mai inovatoare soluție de recrutare pentru tineri” la HR Oscar Ungaria. Startup-ul a obținut până în prezent investiții de 1 milion de euro, cea mai recentă aparținând 3TS Catalyst România.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel