Apple a câştigat în Statele Unite o decizie preliminară împotriva HTC. Astfel, Apple ar putea interzice smatphone-urile taiwanezilor, deocamdată pe piaţa americană, până la sfârşitul anului, scrie The Guardian.
Decizia din instanţă ar putea îndreptăţi compania Apple să ceară un comision pentru dispozitivele Android vândute în Statele Unite. De asemenea, dacă decizia va fi finală ar putea oferi companiei Apple posibilitatea de a interzice importul smartphone-urilor HTC în Statele Unite până la sfârşitul acestui an. Apple a înaintat plângeri şi împotriva companiilor Samsung şi Motorola.
HTC foloseşte sistemul de operare Android, produs de compania Google.
Riscul ca producătorul taiwanez să fie interzis în Statele Unite este destul de mic, dat fiind că este vorba despre două patente din 1994 şi 1996, a declarat Florian Mueller, expert în bătăliile juridice duse de companii pe marginea patentelor din domeniul smartphone-urilor.
Decizia a venit din partea Comisiei Internaţionale de Comerţ, vineri, dar o măsură finală va fi luată în data de 6 decembrie, când întreaga comisie va hotărî dacă actul preliminar rămâne în picioare sau nu.
Potrivit zvonurilor din piaţă, scrie The Guardian, HTC deja plăteşte către Microsoft 5 dolari per dispozitiv, sumă pretinsă tot pentru încălcarea unor patente.
Microsoft a cerut luna trecută şi a primit plăţi de la alte trei companii care produc dispozitive Android, potrivit zvonurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu