Autorităţile spaniole au o nouă metodă de identificare a celor care nu respectă carantina în contextul pandemiei.
Guvernul regiunii spaniole Castilla La Mancha, unde trăiesc şi 60.000 de români, a decis să dea acces poliţiei la numele persoanelor care trebuie să stea în izolare.
Un SMS cu informaţii despre regulile de izolare va fi trimis atât persoanei depistate pozitiv, cât şi poliţiei.
„Se va dispune ca Poliţia Naţională, Garda Civilă şi Poliţia Locală din regiunea noastră să poată avea imediat datele de identificare ale tuturor persoanelor trimise în izolare, din cauza infectării cu COVID-19 şi astfel să se poată face o monitorizare pentru siguranţa întregii societăţi”, a spus Emiliano García-Page, preşedintele regiunii Castilla La Mancha, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu