Radu F. Alexandru a dezvăluit ce SMS a primit de la Maia Morgenstern.
„Aseară am sunat-o pe Maia ca să-i mulțumesc și personal pentru repetatele și caldele mesaje de felicitare pe care mi le-a transmis pentru premierea volumului de teatru. Nu mi-a răspuns. M-am gândit că este pe scenă sau, speram, își mai trage și ea sufletul.
După câteva minute am primit un sms de la ea.
"Bună ziua. Sunt la Sibiu. Începe ceremonia... sunt... emoționată."
Am citit și am recitit mesajul cu gura căscată.
Maia, o artistă care are acasă o vitrină plină cu cele mai prestigioase premii la care poate râvni un actor, este emoționată înaintea primirii încă a unui premiu (prestigios, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu).
Nu bucuroasă, nu mândră - emoționată!
Mi se pare o notă care definește o categorie cu totul specială de oameni. Ea nu ne devină accesibilă nici prin educație și nici prin antrenament. Cu ea te naști, dacă ți-a dat-o Dumnezeu.
Este nota proprie oamenilor de mare noblețe sufletească.
PS - Am omis să adaug "Morgenstern". V-ați gândit la o altă Maia?”, a scris, duminică, Radu F. Alexandru pe contul său de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu