SMURD, misiune delicată: Trei paramedici au ajutat o sibiancă să nască

Imagine cu rol ilustrativ: Asociația SMURD Galați
Imagine cu rol ilustrativ: Asociația SMURD Galați

Misiune delicată a paramedicilor SMURD.

Trei paramedici SMURD din Sibiu, Bogdan, Radu și Dan, au avut parte de o misiune cum nu întâlnesc în fiecare zi: au asistat o femeie să nască în ambulanță, pentru că travaliul fiind început nu ar mai fi ajuns cu ea la Maternitate.

Alarma a sunat pentru echipajul de prim-ajutor din Sibiu, care a plecat la o femeie însărcinată care acuza mici dureri, specifice sarcinii.

În tura de serviciu erau Bogdan, Radu și Dan, „frați de armă”, paramedici SMURD, dar și prieteni în timpul liber.

Cei trei s-au echipat urgent, au bătut palma și au plecat de urgență spre caz. „Hai, Doamne ajută să fie bine”, și-au spus.

Ajunși la casa femeii, misiunea obișnuită s-a schimbat: în loc să ducă la spital o gravidă, au asistat o tânără mămică la naștere, pentru că travaliul începuse.

Cu un echilibru extraordinar, cei trei paramedici au analizat situația și au pus în aplicare toate cunoștințele teoretice și fiecare a intrat în rol.

„Cât timp Radu i-a măsurat valorile mamei și ale copilului, Dan ne-a pregătit ce am avut nevoie și a vorbit în permanență cu mama, iar eu... am fost cel norocos! Am ținut primul copilul în brațe! Este o senzație extraordinară. Nu te întâlnești în fiecare zi cu asta!", a spus Bogdan.

Bucuria celor trei paramedici SMURD a fost că mama și Andreea-Ioana, fetița nou-născută, sunt bine, citează Mediafax.

Citeşte şi: Sibiu: 6 sănii trase de aceeași mașină. Doi copii răniți de alt vehicul condus din sens opus

Doi copii de 14 și 15 ani au fost răniți, marți seara, în comuna Iacobeni, județul Sibiu, după săniile pe care se aflau, trase de o mașină, au ajuns pe contrasens și au fost lovite de alt autoturism. Șase sănii erau trase de același vehicul.

Potrivit Poliției Sibiu, accidentul rutier s-a petrecut pe DC 20, în localitatea Ștejărișu, din comuna Iacobeni.

Polițiștii rutieri au constatat că un șofer în vârstă de 24 de ani, localnic, trăgea cu mașina 6 sănii pe care se aflau mai mulți tineri.

„Șoferul ar fi frânat pentru a evita impactul cu un autoturism care circula din sensul opus (condus de un localnic în vârstă de 38 de ani), moment în care două dintre sănii ar fi alunecat și ar intrat pe contrasens și coliziune cu acest autoturism. Doi minori de 14 și 15 ani, aflați pe sănii, sunt răniți”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Soliției Sibiu.

Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar în cazul bărbatului de 38 de ani rezultatul a fost de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii rutieri continuă cercetările.

Băiatul de 14 ani a fost asistat medical și transportat spre Sibiu de către echipajul SAJ, el prezentând o fractură de femur. Celalalt băiat a fost transportat de echipajul ISU cu traumatism la picioare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel