Membrii SMURD Iaşi au semnat o scrisoare de susţinere pentru secretarul de stat Raed Arafat, ca urmare a criticilor care i-au fost aduse acestuia după publicarea filmării intervenţiei de la Colectiv.
"Prin această scrisoare deschisă, dorim să afirmăm public susţinerea faţă de Sistemul Public de Urgenţă şi de Şeful DSU, Doctorul şi Omul Raed Arafat, tocmai pentru a nu ajunge în situaţia în care românii să îşi piardă încrederea în cei care zi de zi le salvează viaţa. Dacă această structură cu rol strategic, al cărei scop este salvarea de vieţi omeneşti, îşi pierde vreun element, se poate ajunge la un dezechilbru funcţional, iar siguranţa cetăţeanului român ar avea de suferit", se arată în scrisoarea semnată de angajații SMURD Iaşi, conform observator.tv.
"Afirmaţiile din ultimele zile ne fac să reacţionăm şi să reamintim că toţi aceşti oameni fac zi de zi totul pentru ca alţii să trăiască sub o coordonare unică a Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat. Există evenimente tragice (accidente, incendii) care zguduie întreaga ţară şi care uneori duc chiar la schimbări majore în plan politic. Pentru noi însă fiecare caz este unul dramatic, fiecare pacient care accesează sistemul de urgenţă are o durere, iar noi, la fel ca dr. Raed Arafat, trebuie să-i ascultăm şi să-i ajutăm necondiţionat pe toţi.
Însă proiectele nu pot fi duse la final dacă sistemul este dezasamablat, dacă cel ce îl coordonează şi, prin el, noi toţi suntem acuzaţi pe nedrept, suntem împroşcaţi cu noroi şi aruncaţi către o instabilitate instituţională şi personală. Atunci când există suspiciunea unor greşeli, organismele profesionale şi justiţia vor analiza, evalua obiectiv şi profesional şi vor lua decizii. Până atunci nu trebuie să uităm şi insistăm pe acest aspect, că SMURD a început ca o activitate de voluntariat şi a ajuns în timp una dintre cele mai performante structuri de acest gen la nivel european. Iniţiatorul acestui sistem de intervenţie a pornit cu o maşină, cu multă muncă şi dragoste de medicină şi de semeni, cu câţiva voluntari şi a reuşit să genereze un curent de opinie şi un sistem care este model multor ţări din Uniunea Europeană şi din lume. (...) Prin ceea ce se întâmplă acum la nivel mediatic şi declarativ din partea unor reprezentaţi ai presei şi ai statului, această mare şi încă frumoasă familie este în pericol", mai arată angajaţii SMURD Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News