SMURD, la un pas de desființare: "Am făcut toate demersurile". Localitățile vizate

Serviciile SMURD de la Nădlac şi de la Vinga sunt în pericol de a fi desfiinţate.

"Am făcut toate demersurile legale pe care am putut să le facem. Din păcate, nu am găsit o soluţie, nici din partea noastră, care era cea financiară, nici din partea organelor cărora ne-am adresat. La începutul anului, după ce s-a întrezărit posibilitatea ca întreg personalul încadrat la SMURD Nădlac să treacă în structura Ministerul Afacerilor Interne, toţi angajaţii au semnat dorinţa de a se transfera la MAI, însă până în prezent nu s-a primit niciun răspuns în acest sens", a afirmat viceprimarul oraşului Nădlac, Duşan Somrak.

La rândul său, primarul comunei Vinga, Ioan Negrei, a afirmat că şi în această localitate SMURD-ul se află în aceeaşi situaţie, primăria nemaiputând să susţină acest serviciu din lipsă de fonduri.

"În maxim două luni de zile nu vom mai avea bani să susţinem SMURD-ul şi probabil vom da o hotărâre de consiliu local privind renunţarea la acest serviciu. Am făcut cel puţin două adrese către Ministerul Sănătăţii, am avut o întâlnire anul trecut la Prefectură şi o întâlnire cu reprezentanţii ISU în care ni s-a promis că se va rezolva problema. S-au semnat, de către angajaţii primăriei, acordurile că sunt de acord să fie preluaţi de ISU, dar totul a rămas la acest stadiu. Am primit ultimul răspuns că va trebui un proiect de lege, o iniţiativă parlamentară, dar asta e cale lungă până se va rezolva problema", a arătat primarul comunei Vinga.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a spus că în această situaţie este necesară intervenţia parlamentarilor şi a Guvernului deoarece cele două staţii SMURD intervin atât pentru locuitorii judeţului Arad, dar şi pentru salvarea persoanelor implicate în accidentele care se produc pe autostrada A1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel