SMURD trece Prutul. Serviciul de urgență al României va opera și pe teritoriul Republicii Moldova

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Au fost aprobate procedurile de efectuare a misiunilor transfrontaliere SMURD.

Guvernul de la Chișinău a aprobat proiectul hotărârii aferente Regulamentului privind procedura de efectuare a misiunilor transfrontaliere cu ambulanțele/Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare (SMURD) al României, transmite IPN citat de Deschide.md.

Ministerul Afacerilor Interne menționează că scopul proiectului constă în reglementarea și standardizarea implicării echipelor de paramedici cu ambulanțele SMURD din dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. La fel este vorba și despre sporirea procedurilor legal aplicabile în procesul de efectuare a misiunilor speciale internaționale.

În comun cu Ministerul Sănătății, IGSU va putea interveni și realiza misiuni transfrontaliere terestre în urma accidentelor cu victime multiple, fapt ce creste șansele la viață a cât mai multor oameni.

„Ultima misiune transfrontalieră comună SMURD și AVIASAN a fost executată cu succes pe data de 30 august, unde au fost transportați 5 pacienți din România în urma accidentului din 26 august”, a declarat ministrul de interne, Adrian Efros, în cadrul ședinței de Guvern.

Potrivit lui, prin inițierea acestui proiect, Ministerul Afacerilor Interne contribuie la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății și accesului la asistența medicală a fiecărui cetățean al Republicii Moldova sau a apatrizilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel