Snapchat lansează o nouă unealtă de căutare numită „Aici pentru tine”.
Snapchat lansează o nouă unealtă de căutare, numită „Aici pentru tine" (Here For You), care va scoate în evidență „resurse de siguranță" venite de la experți în sănătate mintală atunci când utilizatori caută subiecte sensibile precum anxietate, depresie, sinucidere și bullying, conform The Verge.
De exemplu, dacă un utilizator caută „thinspo" (un termen care poate încuraja anorexia și lipsa mâncatului), atunci rezultatele vor se vor „întrepătrunde" cu conținut al experților, a transmis Fast Company. În timp ce compania Snap nu a elaborat cât de des vor apărea aceste căutări pe Snapchat, platforma are printre cele mai tinere audiențe dintre toate rețelele de socializare.
Dintre utilizatorii Snapchat, 90% au între 13 și 24 de ani, un grup extrem de sensibil la bullying și conținut sugestiv. „Snapchat este construit cu intimitatea la baza sa, începând cu efemeritatea datelor, și are ca scop să lase oamenii să fie cine sunt cu adevărat, fără presiunea judecăților de valoare făcute de alții", a postat compania pe blogul său.
Snapchat nu este prima platformă de social media care încearcă să întărească sănătatea mintală a utilizatorilor și combate bullyingul. Instagram a dezvăluit un nou mod, numit „Restricționează", care a apărut anul trecut și care le permite utilizatorilor să blocheze comentarii abuzive astfel încât nimeni să nu le poată vedea.
Și Pinterest oferă „activități de îmbunătățire a emoțiilor" atunci când utilizatorii caută subiecte precum „stres" sau „anxietate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu