Compania candiană Candu Energy, subsidiară a grupului SNC-Lavalin Group, a semnat, joi, un acord cu General Nuclear Power Corporation din China pentru a construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, potrivit The Globe and Mail.
Banca de Industrie și Comerț a Chinei ar fi fost de acord, în luna iunie, să ofere 9 miliarde de dolari pentru finațarea proiectului de la Cernavodă. Presa canadiană reamintește că anul trecut grupul chinez a semnat o scrisoare de intenție cu Nuclearelectrica în vederea construirii celor două reactoare, însă cele două părți nu au reușit să încheie până acum un acord comercial.
Grupul canadian a mai semnat un memorandum de înțelegere cu partea chineză pentru mai multe proiecte de energie și minerit. Unul dintre ele este continuarea activității grupului canadian în China pentru dezvoltarea tehologiei avansate de tip CANDU, scrie hotnews.
Compania canadiană deține drepturile de proprietate intelectuală pentru tehnologia Candu și va participa la proiectarea și realizarea proiectului reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu