Cristina Șișcanu, soția lui Mădălin Ionescu, a transmis un mesaj emoționant. Ea se simte împlinită după primul copil cu fosta vedetă a Kanal D.
Aflată în plină vacanță la malul mării, însoțiți de micuța Petra, Cristina a transmis prin intermediul paginii ei de Facebook un mesaj emoționant și inspirațional.
"Niciodată nu voi mai permite cuiva să mă doboare! Sunt atât de puternică! Tu, iubita mea mică, mă faci de neînvins! În afara familiei, ce e val ca valul trece... suntem o familie mare şi mi se umple sufletul de bucurie că suntem uniţi, că toţi cei trei copii ai noştri se iubesc, că părinţii sunt lângă noi, la fel şi fraţii, că avem foarte puţini prieteni... dar atât de adevăraţi ...prieteni care ne-au fost alături de când am început să fim un cuplu şi ne-au ajutat cu soluţii în situaţiile de criză. Dumnezeu să îi binecuvânteze pe cei care pun preţ pe adevăratele daruri ale vieţii şi să-i îndrume pe cei care sunt pierduţi. Amin!", a scris ea.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu