Soțul Anei Blandiana, Romulus Rusan, a murit

Anei Blandiana trăiește o tragedie în aceste zile. Romulus Rusa, soțul poetei, a încetat din viață.

Alegeri prezidentiale 2024

Romulus Rusan s-a născut la 13 martie 1935, la Alba Iulia, acesta fiind printre membrii  fondatori al organizației neguvernamentale Alianța Civică.

Romulus Rusan a fost director în cadrul Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, conducând Centrul Internațional Pentru Studiul Comunismului. 

Academicianul Eugen Simion a explicat, într-o intervenție telefonică în emisiunea Previziuni, realizată de Adrian Ursu și Nadina Câmpean, că este un moment greu pentru mediul cultural român.

"Mă gândesc și la Ana Blandiana, poetă pe care o cunosc și pe care tocmai am primit-o în Academia Română. Acum suferă o lovitură foarte cruntă. Romulus Rusan a fost un om de cultură, a debutat cu un roman și ulterior a publicat un volum de cărți, împreună cu Ana Blandiana. A avut un mare succes cu această carte referitoare la America. Nici eu nu am fost în America și mi-a plăcut foarte mult această carte. A notat o experiență. A continuat, după ce s-a întors în țară. După 1990, s-a consacrat unei activități politice și civice. I-am urmărit opera și acum, când trebuie să tragem linie, îmi dau seama că rămâne foarte mult în urma lui."

"Am și o confesiune de făcut, era un om înalt, frumos și blând. Așa l-am perceput eu. De fiecare dată când am avut ocazia să vorbim mi-a plăcut bunătatea. Și cum se spune, bunătatea era o calitate a inteligenței artistice", a explicat Eugen Simion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel