Petru Mircea, soțul regretatei Mădălina Manole, infirmă zvonul care s-a propagat cu viteză mare în presa de astăzi, potrivit căruia s-ar pregăti în mare secret să se recăsătorescă, în luna noiembrie, în județul unde s-a născut -Botoșani.
Publicitate
"Nu am planuri de însurătoare. Nu este decât o invenție a celor care nu pot dormi liniștiți fără să se gândească la mine. Îmi pare rău să-i dezamăgesc!", a declarat, pentru libertatea.ro, Petru Mircea.
În schimb, părinții Mădălinei Manole au fost aproape isterizați când au aflat ipoteza că nepotul lor va fi crescut oficial de o altă femeie. Ei nu ezitat să împartă în presă reacții dure la aflarea unui astfel de zvon, la cinci ani de la moartea artistei.
"O plâng pe femeia care îl ia pe Petru Mircea, că asta nu e om. Se va alege praful și de căsnicia asta. Fetițo, mare greșeală faci! Dacă crezi că te muți la casa crimei, greșești, dacă te uiți după avere. Totul a fost făcut de Mădălina, din agoniseala ei, el nu a știut decât să profite. Dar va demosntra de ce e în stare! Că și pe prima nevastă a terminat-o, pe Mădălina a băgat-o în mormânt și acum se însoară iar", a declarat Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu