EXCLUSIV  Soarta României în contextul voinței SUA de a face pace în Europa

În numărul din 27 Ianuarie ( 9 Februarie) al anului 1918, Telegraful roman, titrează pe prima pagină o întrebare crucială: „Fi-va pace în 1918?”. Textul reprezintă o analiză a politicii internaționale, făcută de un diplomat olandez, în contextul posibilei intervenții a SUA ca parte beligerantă în Război, cu scopul de a participa ulterior ca actor activ la tratativele de pace. Ambasadorul olandez, deși sceptic, intuiește faptul că SUA va fi foarte atentă la politica internă a Rusiei, acolo unde „anarhiștii pregătesc pacea”. În toate aceste contexte, ceea ce urma să devină România se dovedește cu atât mai mult și un produs al Providenței. 

„Fi-va pace în 1918?

Afacerea păcii separate rusești. – Socoteala Americei.

Un distins și cunoscut diplomat olandez a făcut unui ziar din Amsterdam următoarele prea interesante declarații:

Mă întrebați fi-va pace în 1918? Nu! Hotărât: nu. Dimpotrivă, după toată probabilitatea, se vor pune la cale pregătirile de pace. Am zis-o întotdeauna că acest răsboi se dă între englezi și germani. Deoarece puterea acestor două popoare nu se poate stabili înainte, nici sfârșitul răsboiului nu se poate prevedea. Aliații angliei n’au voință proprie. Din punct de vedere economic și financiar, ei atârnă atât de mult de Anglia, încât dela sine nici nu pot să voească pacea, ori și cât li-ar fi slăbit puterile.

            Pilda cea mai bună este Rusia. Acolo anarhiștii pregătesc pacea, căci fiecare e setos de pace, fiecine, afară de cei ce poartă răspunderea în această mare țară. Bărbații de stat responsabili ai Rusiei nu îndrăznesc să primească asupra lor răspunderea, pentru că se simțesc legați prin învoieli. ” 

SUA – posibilă „manoperă” de înarmare împotriva Japoniei

            „Dar nu trebuie să credem nici de cum, că temerea aceasta ar avea bază morală.

Ei se tem numai de aceea, că desfăcându-se de Ințelegere nu vor mai avea bani și marfă. Dacă totuși Rusia ar face Pace, iar Germania prin minunata sa destoinicie de organizare ar izbuti nu numai ca Rusia să se îngrijească de susținerea proprie, ci să furniseze Germaniei articolele necesare, ar înceta și primejdia păcii separate, a celorlalte state din Ințelegere. Sub raportul acesta se poate spera foarte mult dela evenimentele rusești, deși speranțele acestea n’au să se împlinească în viitorul apropiat.

            A doua posibilitate se poate naște, - ori și cât  s’ar părea de ciudat, - în urma intervenirii Statelor Unite.

            In declarația de răsboi americană lumea a văzut o manoperă de înarmare împotriva Japoniei. Nu tăgăduesc, am cumpănit și eu credința aceasta. Cauza principală este însă alta.

„SUA va trimite o jumătate de milion de soldați în Franța” 

„Statele Unite au uitat doctrina lui Monroe și voesc să aibă cuvânt cu prilejul tratativelor europene. Wilson încercase să ajungă acest scop luându-și rolul de apostolul păcii. Dacă această tragere de șah i-ar fi reușit, prezidentul Wilson ar fi condus tratativele de pace. Dar, fiindcă nu i s’a brodit, n’a avut alt mijloc de decât așa, că la tratative se va prezenta și dânsul ca parte beligerantă. Acum, când America a intervenit, este foarte firesc că ea nu voește deocamdată pacea. Nici nu visează să trimită milioane de soldați în Europa, dar americanii știu, că numai atunci vor fi luați în serios ca stat purtător de răsboi, dacă s’au și luptat. De aceea vor face tot ce se poate, ca să trimită vreo jumătate de milion de oameni în Franța.

            Dacă au făcut treaba aceasta, vor putea zice, că și dânșii  s’au luptat și vor îndatora pe alți beligeranți, dar nu se vor îndatora pe sine de a nu încheia pace separată, ci dimpotrivă ei înșiși se vor folosi de prilejul de a porni tratativele de pace. Când lucrurile vor ajunge până aici, nici Anglia nu va mai putea să opună rezistență.

            Inainte de a sosi rândul tratativelor de pace, să se petreacă următoarele lucruri:

1. După armistițiul răsăritean trebue să urmeze nu numai încheierea de pace, ci împreună cu pacea trebue să se restabilească și liniștea interioară a Rusiei.
2. America, fie și în măsură neînsemnată, trebue să participe la lupte, ca să se poată începe tratativele de pace și să libereze Franța și Italiade sub înrâurirea Angliei. Toate acestea cer putere. Pe frontul apusean, cu toată siguranța, au să se înoească la primăvară luptele cu participarea americanilor. Astfel Europa să fie fericită, dacă în jumătatea a doua din anul 1918 va putea fi vorba de încheerea păcii, ale cărei tratative au să dureze cel puțin o jumătate de an.

Aceasta este cauza, - sfârșește diplomatul , - că în 1918 nu aștept pacea, ci numai preparativele păcii. ”

Notă:

James Monroe (1758 – 1831) a fost primul care a prezentat public această doctrină în timpul celui de-al șaptelea discurs anual asupra stării Uniunii ținut în fața Congresului SUA. Acesta este considerat unul dintre cele mai importante momente ale dezvoltării politicii externe ale SUA.

Doctrina Monroe este o doctrină a Statelor Unite care proclama pe 2 decembrie 1823 că puterile europene nu vor mai coloniza și nu se vor mai amesteca în afacerile interne ale Americilor. Statele Unite ale Americii urmau să se proclame neutre în războaiele dintre puterile europene și coloniile lor. Daca aceste războaie ar fi apărut totuși, SUA ar fi urmat să considere astfel de conflagrații ca pe niște acțiuni ostile la adresa lor. Președintele SUA

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News