Crina Abrudan a anunțat că nu va mai prezenta știrile sportive, la Antena 1.
În ultima perioadă au existat mai multe zvonuri conform cărora Crina Abrudan a fost dată afară de la Antena 1. Jurnalista dezminte zvonurile și spune că, chiar dacă nu va mai prezenta știrile, contractul cu Antena Group este valabil.
"N-am fost dată afară, n-am plecat, sunt în continuare angajata Antenei 1. În ultimul an, activitatea la sport s-a restrâns foarte mult. Se spune că am fost angajata GSPTV, nu e adevărat! Periodic, prezentam şi noi, de la Antena 1, ştiri la GSPTV. S-au scos şi acolo jurnalele live. În aceste condiţii, îmi doresc şi eu să evoluez din punct de vedere profesional. Nu prea mai aveam unde să evoluez dacă sportul şi-a restrâns considerabil activitatea. E adevărat că s-a încheiat colaborarea mea cu departamentul sport, dar e poveste de vreo două luni de zile", a declarat Crina Abrudan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu