Festivalul de muzică folk "Om Bun" va împlini 20 de ani de la prima ediţie, eveniment ce va fi marcat duminică, 12 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, cu începere de la ora 18,00. Victor Socaciu, organizatorul festivalului a anunţat la AGERPRES că va profita de festival pentru a lansa un post de radio care va difuza doar folk. "Deja suntem în teste şi este funcţional, dar nu o să-i dăm drumul decât pe data de 12 decembrie", a spus Victor Socaciu. Postul se va numi Radio "Om Bun", va fi accesibil doar online şi va promova cântecele marilor cântăreţi din România, dar şi ale tinerilor care debutează în muzica folk. Lansarea postului "Om bun" vine la nici o lună de când Şerban Huidu a lansat Rock Fm, un post de radio specializat în rock clasic. Radiourile de nişă au succes, ceea ce va duce la o diversificare a genurilor abordate astfel pe piaţa românească.
Socaciu, unul dintre exponenţii generaţiei de aur a muzicii folk, este deputat PSD şi s-a căsătorit cu Marina Almăşan, de la TVR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu