Caz șocant în Noua Zeelandă, în urma căruia autoritățile intenționează să modifice legislația în vigoare, deoarece nu vizează și acuzarea femeilor de viol. Un băiat de 11 ani a devenit tatăl unui copil cu o femeie de 36 de ani, care l-a violat.
Potrivit Daily Mail, băiatul din Noua Zeelandă, în vârstă de 11 ani, a raportat abuzul sexual la jumătatea anului şcolar, în 2012, scrie rtv.net.
Abuzul ar fi început în luna aprilie a anului trecut, când băiatul și prietenul său au plecat împreună după școală. Cei doi elevi au petrecut ziua la locuinţa prietenului, unde mama acestuia i-a dat băiatului alcool și a iniţiat contactul sexual cu el.
Relaţiile sexuale ar fi durat timp de mai multe luni, iar băiatul împlinise 12 ani în momentul în care copilul s-a născut.
În prezent, tânărul tată și copilul său se află în grija ministrului Justiției, dar ceea ce s-a întâmplat i-a îndemnat pe consilieri să proprună o reformă a legilor violului, întrucât, potrivit legislației în vigoare, este imposibil ca o femeie să fie acuzată de viol. Legea actuală prevede că doar un bărbat poate fi acuzat de viol, cu o pedeapsă maximă de 20 de ani.
Între timp, avocatul familiei, Jeremy Sutton, a spus că băiatul nu va avea drepturi asupra copilului dacă nu a fost prezent la naștere și că va trebui să apeleze la justiţie.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News