ȘOCANT. Un polițist a fost târât cu mașina de un șofer băut

Un polițist bihorean a fost târât cu mașina de un șofer beat și fără permis.

Un polițist bihorean, de 51 de ani, din cadrul Serviciului Rutier Bihor, a fost târât cu mașina de un șofer băut, scrie Bihon.ro. El a fost abandonat pe carosabil.

„Bărbatul care conducea autoturismul respectiv a oprit în afara părții carosabile, însă, ulterior, s-a pus în mișcare cu viteză redusă, moment în care polițistul, pentru a-l determina să oprească, a pus mâna pe brațul stâng al șoferului, prin geamul de la portiera stânga față, care era coborât.

Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, mărind viteza, fapt ce a determinat dezechilibrarea polițistului, care în cădere s-a prins cu mâna de volanul autoturismului. Șoferul nu a oprit autoturismul, deși polițistul i-a strigat de mai multe ori să oprească. Acesta a fost târât astfel pe o distanță de aproximativ 2-3 metri, pe partea carosabilă, iar apoi s-a rostogolit pe carosabil”, precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.

Bărbatul a fost prins de polițiști la 7 km de locul incidentului.. El a fost reținut pentru 24 de ore. În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că el nu avea permis și urcase băut la volan. Polițistul nu a suferit răni grave.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel