Socata, mustăreaţa şi moarea, băuturile răcoritoare de altădată

Socata

Sucul din flori de soc era produs prin fermentarea pălăriilor de flori de soc în apă cu miere, dar în zilele noastre este preferat zahărul. Un obicei și mai recent este adăugarea de lămâie sau condimente, care vin să completeze obiceiul inițial de dregere a băuturii cu plante aromatice locale (mentă, busuioc etc.). În afara caracterului tonic și răcoritor, socatei i se recunosc de când lumea o grămadă de beneficii pentru sănătate, o parte din ele chiar probate de știință. Una peste alta, sfârșitul primăverii și începutul verii trebuie sărbătorite cu o socată făcută în casă, așa că fiți pe fază în lunile mai și iunie. Și încă ceva; dacă o țineți mai mult de 4-5 zile, procesul de fermentare continuă neabătut, iar socata voastră se transformă într-un soi de ginger beer autohton, scrie sodelicious.ro. 

Mustăreaţa 

Cunoscută local și sub numele de mursă (v. și mursa din miere mai sus), mustăreața era considerată în lumea satelor ca bună de băut ca un fel de băutură dulcie și răcoritoare, cum își nota cu vreo 150 de ani în urmă preotul pasionat de tradiții S. Fl. Marian, supus bucovinean al Coroanei austro-ungare. Era colectată primăvara, când dă mugurul prin practicarea unei borte făcută cu sfredelul în trunchiul unui mesteacăn. Din borta asta în care se pune o țeve, iese în curând o fluiditate gălbie și dulcie. Era bună proaspătă, dar unii țărani obișnuiau să facă din ea oțet. Din păcate, mesteacănul din care s-a scurs în chipul acesta mursa (...de mesteacăn, adică mustăreața), se usucă chiar în același an.

Probabil sub influența părții de nord a Europei, unde încă se consumă tradițional, au apărut și la noi sticluțe care conțin „sevă de mesteacăn”, ale cărei mult-lăudate proprietăți curative ar fi multiple și miraculoase. Se insistă în primul rând, ca și în cazul zemei de urzici (v. mai jos), pe detoxifierea de primăvară a organismului, dar i se recunoaște, pe lângă alte proprietăți, și o componentă revigorantă, energizantă. 

Moarea 

În unele regiuni, apa cu sare sau cu oțet folosită pentru conservarea legumelor (mai cunoscută ca saramură) sau pentru murături se mai numește și moare (din lat. muria). Ajungem la înțelesul mai restrâns, cel care ne și interesează: zeama de murături, dar mai ales zeama de varză.

Și în legătură cu ea se menționează o grămadă de beneficii, fiind probiotică, plină ochi cu „bacterii prietenoase”, care reglează flora intestinală și câte și mai câte. Este totuși, foarte bogată în sodiu, deci nu este recomandată persoanelor hipertensive sau care se știu cu rinichi sensibili. Trebuie reamintite proprietățile excelente anti-mahmureală, recunoscute la noi de când lumea. Nu avem de ce să ne îndoim că este un obicei cu rădăcini vechi pe firul timpului. De fapt, suntem convinși.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News