România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci de 24 de sportivi, care vor concura la 8 din 15 discipline, a spus Alexandru Epuran, liderul delegației olimpice tricolore.Purtătorul drapelului României la ceremonia de deschidere a Olimpiadei de la Soci, din 7 februarie, va fi biatlonista Eva Tofalvi, aflată la a cincea participare, potrivit
Agerpres.
Iată componența completă a lotului care va face deplasarea în Rusia, pentru evenimentul ce va avea loc între 7-23 februarie:
Schi alpin - Alexandru Barbu (slalom uriaș și slalom special), Ioan Valeriu Achiriloaie (coborâre), Ania Caill (Super G, slalom, combinată alpină);
Schi fond - Timea Sara, Paul Pepene, Florin Daniel Pripici;
Biatlon - Eva Tofalvi, Cornel Puchianu;
Sărituri cu schiurile - Iulian Pîtea;
Patinaj artistic - Zoltan Kelemen;
Skeleton - Dorin Velicu, Maria Mazilu;
Sanie - Valentin Crețu (simplu masculin, ștafeta), Nicolae Radu Șovăială și Alexandru Teodorescu (dublu sanie masculin, ștafeta), Raluca Strămăturaru (simplu feminin, ștafetă).
Bob - Nicolae Istrate și Florin Crăciun (echipajul de dublu masculin), Andreas Neagu, Paul Muntean, Dănuț Moldovan, Bogdan Otavă (echipajul de 4 masculin), Maria Constantin și Andreea Grecu (echipajul de dublu feminin).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News