Social-democraţii din Călăraşi nu o mai doresc pe Oana Mizil în rândurile lor

oana mizil
oana mizil

Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Călăraşi, Ştefan Ion, a afirmat miercuri că va solicita suspendarea preşedintei Oana Niculescu Mizil pentru 12 luni. Liderul PSD Călăraşi s-a arătat nemulţumit de faptul că la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, unde s-a aprobat excluderea lui Mircea Geoană, preşedinta organizaţiei judeţene de la Călăraşi nu a votat pentru excludere, aşa cum a mandatat-o BPJ-ul, ci împotrivă, informează Observator de Călăraşi.

Autor: Adi Stroescu

oana mizil„Oana Niculescu Mizil, în votul pe care l-a exprimat la Comitetul Executiv Naţional, nu a ţinut cont de punctul de vedere al organizaţiei judeţene. BPJ Călăraşi a mandatat-o în unanimitate de voturi să opteze pentru excluderea lui Mircea Geoană. În primul rând vom întruni BPJ săptămâna viitoare şi poate fi convocat cu o treime din rândul membrilor săi. Vom pune în discuţie atitudinea preşedintei referitor la această problemă şi vom încerca convocarea Comitetului Executiv în care voi cere suspendarea din funcţia de preşedinte a doamnei Oana Niculescu Mizil”, a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Călăraşi, Ştefan Ion. Acesta a fost unul dintre cei care au sprijinit-o pe Oana Mizil pentru a obţine funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene, însă în momentul de faţă s-a arătat dezamăgit de comportamentul ei. Totodată, în demersul său, Ştefan Ion a fost susţinut, cel puţin verbal, de deputatul Ioan Damian şi de Răzvan Meseşeanu, proaspăt primvicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Călăraşi.

Citeşte şi:

Cine au fost cei 5 membri PSD care s-au opus excluderii lui Geoană

Oana Mizil şi-a concediat mama, după sesizarea făcută de ANI

Oficialii de la RA-APPS îi cer Oanei Niculescu Mizil să părăsească vila în care locuieşte

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel