Societatea civilă din educație face un apel privitor la soarta elevilor în contextul alegerilor parlamentare ce urmează să aibă loc. Iată ce spun reprezentanții acestora.
Publicitate
Într-un apel lansat astăzi și adresat tuturor partidelor care candidează la alegerile parlamentare, Societatea civilă din educație face precizări privitoare la soarta elevilor în următoarea perioadă. Iată ce spune textul declarației:
„Societatea Academică din România (SAR), împreună cu reprezentanții elevilor, tinerilor și părinților din țară, sindicatele din educație și organizații din societatea civilă educațională, lansează astăzi apelul "Elevii nu vor fi lăsați la mila guvernării" către toate partidele care candidează în alegerile parlamentare din 6 decembrie.
În acest moment, în România părăsirea timpurie a școlii (PTȘ), adică totalul tinerilor între 18 și 24 de ani care nu au finalizat mai mult decât învățământul gimnazial, este de 15,3%, cu 4 puncte procentuale peste cât România și-a asumat acum 10 ani că va avea la orizontul anului 2020. Strict raportat la tinerii din mediul rural, rata părăsirii timpurii a școlii este de 22,4%, conform Eurostat, ceea ce arată un puternic clivaj între mediul rural și cel urban, întâiul fiind mai expus abandonului școlar.
Cauzele părăsirii timpurii a școlii sunt multiple, iar sărăcia este una dintre acestea: conform Institutului Național de Statistică, 38,1% dintre copiii români trăiau în risc de sărăcie sau excluziune socială la nivelul anului 2018, iar 32% sub limita pragului de sărăcie (750 de lei pe lună/persoană într-o gospodărie). Totodată, un studiu recent al Human Catalyst ne arată că peste 450.000 de elevi din România învață într-un sistem de educație paralel, dezavantajat, format din 1629 de unități de învățământ cu un risc socio-educațional crescut.
Pentru a combate abandonul școlar, cât și pentru a susține elevii cu rezultate bune sau cei care fac performanță într-un domeniu, s-a introdus în Legea educației naționale instrumentul burselor școlare. Cele patru tipuri de burse școlare (ajutor social, merit, studiu și performanță) se acordă de către fiecare autoritate locală în parte, pe baza unor criterii clare stabilite prin ordin de ministru, dar în niște cuantumuri stabilite la nivel local. În privința acestora, legea obligă Guvernul ca anual să stabilească prin hotărâre cuantumul minim pentru fiecare tip de bursă în parte, dar, în prezent, acest lucru nu se întâmplă.
Conform Raportului privind acordarea burselor pentru elevi în anul școlar 2019-2020, elaborat de Societatea Academică din România, la nivel național doar 180 de autorități publice locale din 3182 (5,66%) acordă integral burse școlare, conform legii și criteriilor de acordare. În 2139 de orașe, comune și municipii (67,22%) bursele școlare nu se acordă deloc, iar alte 863 (27,12%) acordă exclusiv parțial bursele școlare pentru elevi. Totodată, conform unui policy brief realizat de SAR rezultă că, în medie, autoritățile publice locale din localitățile cu populație de etnie romă mai însemnată tind să nu acorde burse școlare (De ce nu acordă autoritățile locale burse pentru elevi?, București, septembrie 2020)
Chiar și acolo unde dreptul la burse este respectat, de multe ori nu este eficace, iar acest lucru deoarece încă avem în România locuri cu burse sociale de 6 lei/lună (Bucinișu, jud. Olt), 7 lei/lună (Horea, jud. Alba) sau 10 lei/lună (Drăgășani, jud. Vâlcea).
Soluția pentru a duce bursele școlare pentru elevi, la cuantumuri decente, în toate localitățile din România, este ca Guvernul să își respecte obligația legală de a stabili prin hotărâre cuantumul minim al bursei și să asigure pentru autoritățile locale, din bugetul de stat, banii necesari pentru plata burselor la aceste cuantumuri minime. În baza autonomiei locale, fiecare consiliu local poate decide să aloce burse mai mari decât cele minime finanțate de Guvern.
Așadar, organizațiile semnatare lansăm angajamentul "Elevii nu vor fi lăsați la mila guvernării" și solicităm tuturor partidelor și formațiunilor politice care candidează la alegerile parlamentare din 6 decembrie să își asume că:
Semnează:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu