Calculele pentru noul Cabinet anunţat de Victor Ponta arată o prudenţă din partea premierului desemnat, care a dorit să aducă în acelaşi timp oameni cu experienţă, dar să respecte şi interesle de partid, consideră sociologul Alfred Bulai. "Nu am nicio îndoială că unii miniştri vor face treabă în scurtul timp până la alegeri, dar acest Guvern are şi puncte nevralgice". Una dintre mizele Guvernului va fi păstrarea imaginii USL dar şi o încercare e conservare a procentelor pe care alianţa le are în acest moment.
"Este clar că lista propusă de Ponta este rezultatul unor negocieri foarte strânse la nivelul USL. Ponta a încercat să numească oameni cu experienţă, care să nu facă gafe până la alegeri şi dacă se poate, chiar să pună maşinăria pe roate. Nu am nicio îndoială că unii miniştri vor face treabă în scurtul timp până la alegeri, dar acest Guvern are şi puncte nevralgice. Cel mai greu va fi la Educaţie, unde doamna Corina Dumitrescu va stârni valuri. Este un sector extrem de important pentru că actualul guvern va avea de gestionat în cele şapte luni o mulţime de examinări. Ea vine din privat iar legăturile cu Elena Udrea ar putea fi speculate", a spus Bulai.
În contextul apropiatelor alegeri va fi foarte important de gestionat situaţia din teritoriu. La nivelul judeţelor USL va trebui să gestioneze administraţia locală prin intermediul prefecţilor.
"Pentru Ponta era importantă o lovitură de imagine. Dacă venea cu un Guvern fără cusur toată lumea se abţinea. Printre calităţile pe care ar fi trebuit să le aibă miniştri erau experienţa, să fie deasupra problemelor de corupţie şi să reuşească să fie buni miniştri. Pentru unii aceste calităţi vor fi dovedite, pentru alţii există dubii. PDL va fi extrem de acid şi să nu uităm că ei cunosc foarte bine situaţia din ministere şi, pe alocuri, nu vor vorbi aiurea. Liderii USL trebuie să controleze foarte bine ieşirile şi imaginea publică", a mai spus Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News