Socrii italianului diagnosticat cu virusul Covid-19, după ce a vizitat România, au fost izolați la domiciliu, unde le-au fost recoltate probe pentru analize.
Publicitate
De asemenea, alte două persoane care au intrat în contact cu italianul s-au dus singure la spital, scrie Mediafax.
Soția italianului de 71 de ani, o femeie de 42 de ani, este în comuna Bâlteni, județul Gorj, localitate în care ar fi mers recent, în vizită, și bărbatul diagnosticat cu virusul Covid-19.
„O să ajungă ambulanța la domiciliu pentru a le lua probe și o să-i izolăm la domiciliu. Sunt două familii acolo, în Bâlteni, sat Peșteana. A doua familie este o familie cu care ar fi intrat în contact. Probele vor fi trimise la Matei Balș. Urmărim să nu intre în contact cu nimeni, să vedem cum evoluează starea lor de sănătate. Încercăm să aflăm dacă domnul din Italia a fost în județul Gorj, în vizită, pentru că, din păcate, lumea este reticentă", a declarat, corespondentului Mediafax, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Primarul comunei Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, își amintește vizita pe care italianul a făcut-o în localitate.
„Italianul a venit pe data de 18 februarie cu copilul de 10 ani, l-a lăsat la socri în satul Peşteana, apoi el a plecat la Târgu Jiu şi a stat într-un apartament pe care-l are. A doua zi s-a dus la Primărie la Drăguţeşti şi a plătit taxele şi impozitele locale. A avut întâlniri de afaceri şi a revenit marţi când şi-a luat copilul şi a plecat în Italia. Soţia nu-i venită. Soţia e acolo. A venit singur cu copilul. Ei sunt căsătoriţi de12 ani şi locuiesc în Italia. Deci, a venit pe 18 la ora 12 noaptea şi pe data de 22, sâmbătă dimineaţa, a venit şi a luat copilul şi a plecat în Italia. A venit cu avionul până la Craiova, apoi cu maşina", a declarat Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bâlteni.
Marți seara, un tânăr din Târgu-Jiu și soția sa s-au prezentat la Spitalul din Târgu-Jiu, precizând că s-ar fi întâlnit cu italianul.
„E vorba de o persoană, un bărbat care a luat legătura cu bărbatul din Italia, care este cu coronavirus. Acel bărbat este în Camera de Gardă, cu soția acestuia. Momentan sunt izolați la spital, urmează să fie luată decizia dacă vor rămâne în spital sau să fie trimiși la domiciliu. Încă nu s-a luat decizia", a precizat, pentru Mediafax, Dumitru Vienescu, directorul SJU Târgu-Jiu.
Cetăţeanul italian depistat pozitiv cu virusul Covid-19 a aterizat pe Aeroportul din Craiova după care a locuit câteva zile în judeţul Gorj, a anunţat Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) într-un comunicat remis Mediafax.
„Referitor la cazul cetățeanului italian depistat pozitiv cu virusul COVID-19, potrivit informațiilor deținute la acest moment, inclusiv în baza datelor furnizate autorităților române de Protecția Civilă Italiană, rezultă că bărbatul a aterizat pe aeroportul din Craiova în data de 18 februarie a.c. În perioada în care acesta a fost în România, a locuit în județul Gorj unde a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane", transmite MAE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu