Schimbarea bruscă a temperaturilor înseamnă un stres adaptativ major. Tudor Ciuhodaru explică cum trebuie să ne protejăm.
„Urmează veritabile șocuri termice pentru mulți dintre noi. Cum ne protejăm? Ce trebuie să știți:
1. Schimbarea bruscă și brutală a temperaturilor înseamnă un stres adaptativ major.
2. cu numeroase potenţiale efecte negative în special asupra pacienţilor care aparţin unei grupe de risc precum vârstele extreme sau cei cu afecţiuni respiratorii, cardiovasculare, neurologice, metabolice sau osteoarticulare.
3. În plus, efectele suprasăturarii aerului cu vapori de apă sunt accentuate şi agravate de temperaturile scăzute precum şi de poluare.
4. Particularitatile fizice si psihice individuale influenteaza modul cum se realizeaza aceasta adaptare.
5. Unii pot prezenta o simptomatologie polimorfa mergand pana la agravarea sau decompensarea unor afectiuni.
6. Pe primul loc sunt cele cardiovasculare manifestate prin variatii ale tensiunii arteriale si variate tulburari de ritm cardiac dar şi decompensarea patologiei cardiovasculare cu risc de infact miocardic, angina pectorală sau insuficienţă cardiacă, agravarea arteriopatiilor periferice
7. urmate de cele neuropsihice precum creşterea numarului de accidente vasculare cerebrale sau a migrenelor, modificari ale calitatii somnului (insomnie, somnolenta), astenie, apatie, anhedonie, agitatie, irascibilitate, anxietate, tulburari de concentrare si memorie, cefalee, vertij, mofdiicarea comportamentului alimentar (inapetență sau bulimie), pana la dereglări afective sezoniere și ideație suicidara.
8. Nu sunt de neglijat nici cele respiratorii sau osteoarticulare.
9. Expunerea la temperaturile scăzute a favorizat sau a agravat afecţiunile respiratorii acute precum laringotraheobronsitele, otite, sinuzite, pneumoniile, crizele de astm bronsic dar și apariţia nevralgiilor, artralgiilor şi a puseelor de lumbago.
10. !!!Reamintim că sub aceasta simptomatologie se pot ascunde si alte cauze si de aceea este bine sa fiti evaluati corespunzator de catre un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.
Trei reguli simple
Rețineți!!! Întrucat variatiile termice importante sunt un fenomen uzual al acestei perioade vă recomandăm ca pentru prevenţia afecţiunilor determinate sau agravate de varații termice, frig şi umezeală să respectaţi trei reguli simple:
1. evitaţi stresul termic (îmbracăminte adecvată, evitarea deplasărilor matinale şi nocturne când sunt variații importante de temperatură, alternarea repausului în spaţii cu temperatură de confort termic precum instituţiile pubilice şi magazine)
2. evitaţi aglomeraţiile şi respectaţi regulile de igienă: utilizarea batistei şi spălatul pe mâini, pusul mâinii la gură atunci când tuşim sau stranutăm;
3 evitaţi automedicaţia. Orice tratament trebuie făcut doar la recomandarea medicilor de familie sau a specialiştilor, mentionând doar că antibioterapia fără discernământ este nu doar inficientă ci şi potenţial periculoasă pentru că duce la selecţionarea germenilor rezistenti, agravarea afecţiunilor de bază sau dă efecte secundare multiple nedorite”, a transmis Tudor Ciuhodaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu