Pericol pe străzi! 15 elevi se aflau în microbuzul școlar condus de un șofer băut.
Ceasul rău de vineri a trecut! Acești 15 copii au fost,, practic, salvați de polițiști. Nu se știe ce s-ar fi putut întâmpla dacă șoferul băut făcea accident.
În dimineața de vineri, 13 septembrie, polițiștii orașului Vânju Mare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de verificare, în trafic, a vehiculelor destinate transportului de elevi.
Astfel, pe D.J. 606B, în localitatea Poroina Mare, polițiștii au oprit pentru control un microbuz școlar, în care se aflau 15 elevi, condus de un bărbat, de 43 de ani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatura din dotare, rezultând 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Totodată, operatorul de transport a fost sancționat cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru lipsa licenței necesare desfășurării acestei activități, fiind reținute plăcuțele cu numărul de înmatriculare, respectiv certificatul de înmatriculare al vehiculului.
Polițiștii continuă cercetările.
Un microbuz școlar, în care se aflau opt persoane, dintre care șase copii, și un autoturism au fost implicate miercuri după-amiaza într-un accident pe DN 18B, în județul Maramureș, potrivit Agerpres.
Potrivit ISU Maramureș, la fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, echipajele de descarcerare și prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
În microbuz se aflau opt persoane, doi adulți și șase copii, cu vârste cuprinse între 13 și 14 ani, care s-au autoevacuat, în timp ce în autoturism se afla doar șoferul.
Un alt accident a avut loc pe DN 66, în comuna Bâlteni, sat Cocoreni. La fel, a fost implicat un microbuz destinat transportului de elevi. Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Bâlteni, județul Gorj, în timp ce conducea un microbuz școlar din direcția orașului Rovinari către Turceni, pe DN 66 în Cocoreni, a efectuat o manevră de virare la stânga. Microbuzul a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani din Plopșoru, care circula conform regulilor de trafic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu