EXCLUSIV  Șofer împușcat de Poliție. Coarnă: S-a acționat legal

Astăzi, polițiștii din cadrul IPJ Iași s-au aflat în urmărirea unei mașini care a refuzat să oprească la semnalele acestora. În cele din urmă, autoritățile au tras 17 focuri de armă, iar urmărirea s-a încheiat cu decesul șoferului. Dumitru Coarnă a oferit explicații, în exclusivitate pentru DC News, pe acest subiect.

Poliția orașului Flămânzi, județul Botoșani, a fost sesizată, joi, de polițiști din cadrul IPJ Iași că se află în urmărirea unei mașini al cărui șofer nu a oprit la semnalele acestora și există posibilitatea să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit informațiilor, un șofer despre care polițiștii aveau informații că este băut a fost urmărit în trafic și a intenționat să intre în autospeciala polițiștilor din Botoșani. Oamenii legii au tras mai multe focuri de armă, iar urmărirea s-a încheiat cu decesul șoferului (mai multe detalii AICI). 

A acționat legal Poliția? Coarnă, reacție

DC News l-a contactat pe Dumitru Coarnă, președintele Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România, pentru a primi o reacție privitoare la modul în care autoritățile au acționat în acest caz:

„În opinia mea, Poliția a acționat legal în acest caz. Probele pe care le avem la dispoziție până în acest moment ne indică faptul că polițiștii au acționat extrem de legal, fără niciun fel de problemă. Practic, au încercat să evite un pericol pentru siguranța rutieră din zona respectivă.

Doamne ferește de ceea ce s-a întâmplat. Nimeni nu și-a dorit acest lucru. Sigur, trebuia să se supună somațiilor polițiștilor și nu se ajungea aici. Sigur, era un dosar penal, ori în funcție de alcoolemie, ori contravenție, dar, dacă nu s-a supus, în opinia mea, poliția a acționat în temeiul legii.“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel