EXCLUSIV  Şofer prins cu 203 km/h pe o stradă din Braşov. Titi Aur: În Danemarca se confiscă maşina. E armă!

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Un şofer din Braşov a fost prins rulând pe o şosea din oraş cu 203 km/h în noaptea de sâmbătă spre duminică. Tânărul de 23 de ani nu consumase băuturi alcoolice, conform poliţiştilor. Cu toate astea, el a fost lăsat fără permis timp de 90 de zile. Titi Aur, specialist în conducere defensivă, a explicat pentru DC NEWS, de ce se ajunge la astfel de viteze, dar şi ce măsuri extreme impun alte ţări. 

„La data de 06 iunie 2021, în jurul orei 01:40, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Braşov au depistat în trafic un tânăr, în vârstă de 23 ani, care conducea un autovehicul pe strada Calea Bucureşti din municipiul Braşov, fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum, respectiv rulând cu o viteză de 203 km/h. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, fiind dispusă măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Braşov.

"Chiar dacă avea un Lamborghini, nu înseamnă că şoferul era în siguranţă. Sigur, e o maşină care frânează mai bine, e ceva mai sigură, dar nu înseamnă că la o astfel de viteză era mai în siguranţă. Marea problemă pe care o avem este educaţia. Asta înseamnă să înţelegi ce ţi se întâmplă când te urci în maşină. Când te urci într-o maşină silenţioasă, nu ai senzaţia de viteză. Am spus-o şi o mai repet! Acum 20-30 de ani, când te urcai într-o Dacie, într-un Oltcit sau un ARO, aveai senzaţia de viteză la 50 km/h, 60-70 km/h. La 100 km/h, un ARO vibra tot, asta dacă ajungea la acea viteză. O maşină modernă e diferită. La 130-140 km/h, aproape că spui că stai pe loc. În maşină nu ai acel disconfort, acea senzaţie că eşti în pericol. Aşa că doar educaţia te salvează. 

Asta înseamnă să se facă la şcoala de şoferi totul despre evoluţia tehnică a maşinilor, apoi conducerea defensivă. Apoi urmează testarea, partea de înţelegere a limitelor maşinii pe care o conduci. Fiind silenţioase, cu sisteme bune, ABS, ESP, controlul tracţiunii, frâna performantă, suspensii performante, te fac pe tine, cel de la volan, să te simţi şofer stăpân pe situaţie, crezi că ştii mai multe decât ştii de fapt. De asta doar prin educaţie, printr-o şcoală de şoferi bună făcută, se pot evita astfel de situaţii. Altfel, e normal ca un şofer puţin mai nebunatic să meargă cu astfel de viteze şi să considere că nici măcar nu a făcut mare lucru", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS. 

Distanţa de frânare, URIAŞĂ 

Numai norocul a făcut ca în faţa şoferului vitezoman să nu iasă niciun pieton. De altfel, Titi Aur spune că distanţa de frânare în cazul în care i-ar fi ieşit un obstacol în faţă ar fi fost uriaşă. 

"La 100 km/h, până apeşi pe frână, mai parcurgi 40 m. La 200 la oră, parcurgi 80 m. Din momentul în care apeşi frâna, considerând că ai condiţii perfecte, adică vreme bună, aderenţă ideală, depinde ce maşină ai. Dacă ai o maşină ca un Lamborghini, cu frână ceramică, da, spaţiul de frânare va fi mai mic. Dar dacă ai o maşină normală, spaţiul de frânare va fi mult mai mare", a mai spus specialistul. 

În Danemarca, măsuri extreme 

Pilotul de raliuri a mai indicat şi ce măsuri extreme se impun şoferilor vitezomani în alte ţări din Europa. 

"În Danemarca, dacă depăşeşti viteza legală cu peste 100 km/h, pe lângă toate măsurile legislative care se impun, se trece şi la confiscarea maşinii. Asta pentru că se consideră că maşina a devenit, la acea viteză, o armă!", a concluzionat Titi Aur. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel