Un şofer român de TIR, identificat de presa franceză cu iniţialele D.C, a primit o amendă de un milion de euro şi o condamnare la cinci ani de închisoare în Hexagon.
Acesta a fost acuzat de posesie şi transport de substanţe narcotice, faptă petrecută pe 11 iunie 2022, în regiunea Gignac.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani locuieşte în România, unde are o firmă de transport internaţional, cu trei camioane şi un singur angajat, scrie La Depeche.
Pe 11 iunie, acesta a fost oprit de autorităţile vamale pe autostrada A20. În timpul controlului, autorităţile au observat că printre pachetele de prosoape de hârtie se aflau mai mulţi saci negri de gunoi. În interiorul acestora se aflau 381 de polen de canabis, care se vinde cu 2 până la 10 euro per gram.
Românul a explicat că încărcarea s-a făcut în Portugalia pe data de 6 iunie, dar că el a rămas în camion în timp ce acesta era încărcat, pentru că doi bărbaţi i-au ordonat să nu iasă din cabină. În plus, acesta a mai afirmat că în timpul călătoriei spre Franţa, a fost urmat îndeaproape de 2 autoturisme BMW. Traseul acestuia a fost prin Spania, apoi spre Paris. Asupra cetăţeanului român au fost găsite şi 2 telefoane mobile, dar nu conţineau nicio informaţie.
"Nu există dovezi că şoferul de TIR ar fi fost urmărit, supravegheat, nu există detalii despre persoanele care l-ar fi ameninţat. Pe camerele video de pe autostradă se văd, într-adevăr, două autoturisme BMW care trec pe lângă TIR, dar nu se confirmă povestea şoferului. În toate cazurile de acest fel, şoferul spune că nu ştie ce transporta", a declarat procurorul de caz, conform sursei citate.
Românul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, interdicţie de a intra în Franţa pentru 10 ani şi o amendă de un milion de euro. Decizia poate fi atacată cu apel.
Ilie Matei, un şofer român de TIR cunoscut pe reţelele de socializare drept Omul Şoselelor, a povestit cum a fost întâlnirea cu doi şoferi ucraineni într-o parcare de lângă Berlin.
"Aş fi spus că e o zi la fel ca oricare, dar nu a fost chiar aşa. După o noapte la volanul tigăii, dimineaţa pe la 5.30 m-am parcat la Berlin. Singurul loc liber a fost între două camioane de Polonia.
Acum toţi ştim că băieţii polonezi sunt ok pe şosele, dar în weekend uri mai înfig steagul în câteva lăzi de bere şi devin cetăţeni liberi la exprimare şi box.
Aia e, am lăsat la îndemână un levier şi o bucată de scândură în caz că trebuie anestezie la rană şi m-am băgat la somn. Pe la 11 tot ciripeau voci pe lângă cabină.
Dau perdeaua şi îi văd pe aştia 2 (FOTO în Galerie) pregătind prânzul ca nişte bucătari de parcare cu 5 stele Michelin. Bine, la parcare stelele Michelin le dăm după marca cauciucurilor şi a căpăţânii care loveste prima bordură, nu pt gust. De multe ori nici nu ştii ce ai mâncat, depinde cât a fost de profundă pălinca de acasă.
Cu fața aia de klingonian transpirat mă uit spre ăştia şi mă gândesc: Cam nasol, ăştia nu-s polonezi că gătesc afară, ăştia sunt altă naţie, dar care dintre ele?", a scris Ilie Matei.
"Mi s-a făcut pielea de găină" - CITEŞTE CONTINUAREA AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News