Un şofer român de TIR a murit în Ţara Galilor, după ce a căzut cu camionul de pe pod. Celebrul medic Charlie Chan a încercat să îl salveze, dar nu a mai putut face nimic pentru camionagiul încarcerat în cabină.
Un şofer român de TIR a murit, miercuri de dimineaţă, după ce camionul pe care îl conducea s-a prăbușit de pe Severn Bridge, din Țara Galilor. Poliția din Gwent a anunţat că românul în vârstă de 50 de ani se afla la volanul camionului, atunci când a părăsit terasamentul, a rupt parapetele și a căzut în gol de pe podul din Monmouthshire, la aproximativ 10:30, ora locală, scrie observator.tv. Charlie Chan, medic oncolog celebru, i-a oferit primul ajutor şi a încercat să îl salveze, dar nu a reuşit.
El a fost transportat cu un elicopter medical la spitalul din Cardiff, dar a murit din cauza rănilor suferite. Nimeni altcineva nu a fost rănit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu