Un șofer de doar 37 de ani a murit, spulberat pe un TIR pe banda de urgență. El oprise din cauza unor defecțiuni tehnice.
Un şofer de 37 de ani a murit, luni, după ce a fost lovit de un tir, pe autostrada A1 Arad-Timişoara, în timp ce staţiona pe banda de urgenţă din cauza unor defecţiuni tehnice.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a informat că autotrenul era condus de un bărbat de 49 de ani şi a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se afla oprit pe banda de urgenţă, din cauza unor defecţiuni tehnice.
"În urma impactului a rezultat decesul bărbatului de 37 de ani şi rănirea unei femei, în vârstă de 36 de ani, pasageră în autoturism. Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier", a precizat Poliţia Timiş.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş a intervenit la locul accidentului cu un ofiţer şi 13 subofiţeri din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara şi a Punctului de Lucru Pişchia, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi două ambulanţe SMURD. La faţa locului au intervenit în sprijin şi două ambulanţe ale SAJ Timiş.
"În urma evenimentului au rezultat două victime, dintre care conducătorul autoturismului, un bărbat, a fost declarat decedat de către medicul de pe ambulanţa SAJ, iar pasagerul, o femeie, este transportată la spital, conştientă cu politraumatisme. La locul intervenţiei sunt prezente forţe din cadrul ISU Arad şi elicopterul SMURD", a transmis ISU Timiş, scrie Agerpres.
"La trecerea de pietoni trebuie să mergem cu 30 km/h. Imaginaţi-vă într-o localitate din România, mai ales într-un sat, cum se respectă asta. Pentru că oricum acolo dacă mergi cu 50 km/h te claxonează TIR-urile din spate, te înjură lumea. Dacă la trecerea de pietoni reduci la 30 km/h, rişti să iei bătaie, deşi încerci să conduci legal.
Dacă nu ne educăm toţi, dacă nu înţelegem toţi de ce... Pentru că apoi apar accidentele la trecerile de pietoni, iar şoferii vin şi spun că ei au încercat să facă tot ce a depins de ei, au frânat, dar nu au putut evita. Şi când îi întrebi ce viteză aveau zic că maximum 50-60 km/h. Dar ei aveau poate 80 km/h", a declarat TIti Aur în cadrul emisiunii DC Conducem, de la DC NEWS TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News