Şoferii care nu plătesc în Bucureşti tariful de parcare de 5 lei/oră riscă amenzi de până la 2.500 de lei.
Şoferii care nu plătesc în Bucureşti tariful de parcare de 5 lei/oră şi nici amenda de 200 de lei, în termen de 15 zile, riscă să primească amenzi de până la 2.500 de lei.
Un proiect de hotărâre în acest sens, iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu, va fi dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei. Potrivit prevederilor actuale, şoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei primesc o amendă în valoare de 200 de lei (nota de constatare), având un termen de 15 zile pentru achitarea acesteia.
După cele 15 zile, Compania de Parking trimite o informare către Poliţia locală cu privire la neachitarea amenzii. Conform proiectului, poliţiştii locali vor fi abilitaţi să amendeze persoanele fizice cu 1.500 - 2.500 lei, iar pe cele juridice cu 3.000 - 5.000 lei pentru neplata parcării. Proiectul modifică şi completează HCGMB 95/2018 privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor.
Potrivit propunerii, 'constituie contravenţie şi se amendează (...) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 - 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 - 5.000 lei pentru persoanele juridice'.
Sancţiunea contravenţională se aplica proprietarului sau, după caz, deţinătorului legal al vehiculului, cu excepţia cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti sau Poliţiilor locale ale sectoarelor 1 - 6 conform competenţelor, în vederea identificării în condiţiile legii şi aplicării, după caz, a sancţiunii contravenţionale. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sau de către Poliţiile locale ale sectoarelor 1 - 6. Notele de constatare emise de Compania Parking vor fi comunicate către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau către Poliţiile locale de sector, iar mai departe către posesorii sau proprietarii autoturismelor ce au utilizat locul de parcare fără a achita anticipat tariful de parcare.
În referatul de aprobare, viceprimarul Stelian Bujduveanu subliniază că implementarea strategiei de parcare necesită 'măsuri ferme, coerente care să-şi dovedească utilitatea şi eficienţa'.
'Întrucât instituirea penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, nu şi-a dovedit eficienţa şi eficacitatea în cadrul sistemului de măsuri destinate reglementării activităţii de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, este necesară introducerea unei noi reglementări, care nu va avea un scop coercitiv, ci va avea un caracter profund social prin efectele generate pe termen lung în viaţa oraşului', se arată în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu