Șoferii depistați sub influența drogurilor sau alcoolului, zece ani fără permis. Legea a trecut de Senat, urmează Camera Deputaților

Foto cu rol ilustrativ: Freepik / user20252312
Foto cu rol ilustrativ: Freepik / user20252312

Cei care sunt depistați la volan sub influența drogurilor sau alcoolului ar putea rămâne fără permis zece ani.

Senatul a adoptat, luni, în plen, în calitate de prim for sesizat, propunerea legislativă care prevede, printre altele, interzicerea dreptului de a conduce pe o perioadă de până la 10 ani în cazul şoferilor depistaţi sub influenţa drogurilor sau alcoolului, indiferent dacă au făcut sau nu accident, conform Agerpres.

Propunerea legislativă prin care se modifică mai multe acte normative care operează în domeniul combaterii traficului de droguri, semnată de senatorii PSD Robert Cazanciuc, Titus Corlăţean, Dănuţ Cristescu şi deputatul Adriana Tuşa, a întrunit 104 voturi şi o abţinere.

Majorarea pedepselor

Se majorează pedepsele privind finanţarea faptelor ce au legătură cu traficul şi consumul de substanţe psihoactive. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate. De asemenea, folosirea minorilor în derularea de operaţiuni cu substanţe psihoactive va fi o circumstanţă agravantă în săvârşirea infracţiunilor privind traficul de droguri.

Dacă în forma în vigoare a legii se pedepseau doar faptele menţionate, prin noul proiect se pedepseşte şi tentativa.

”Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive ori tolerarea consumului fără drept în asemenea locuri, precum şi tolerarea consumului, fără drept, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive, de către proprietarul, chiriaşul sau administratorul unui imobil aflat în stare de degradare, dezafectat ori în construcţie se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată într-o prevedere nou introdusă în art. 19 al Legii 194/2011.

Produse cu efecte psihoactive

Alte noi prevederi stipulează că ”administrarea sau remiterea, fără reţetă medicală, de produse susceptibile a avea efecte psihoactive unei persoane” şi ”îndemnul la consumul fără drept de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prin orice mijloace”, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Finanţarea în orice mod a săvârşirii faptelor menţionate se sancţionează cu pedepsele prevăzute de lege pentru acestea, limitele speciale ale acestora majorându-se cu o treime.

Dacă faptele prevăzute la art. 16 (n.r. fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă) au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Camera Deputaților, for decizional

”Aşa cum am promis, continuăm planul de măsuri pentru reducerea numărului de morţi pe drumurile României, declasând-o de pe primul loc la decesele rutiere, în ultimii şase ani. După Legea Anastasia, a venit, ţinându-mi promisiunea, modificarea legislativă prin care şoferii prinşi cu alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau drogaţi nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani”, a scris pe Facebook senatorul Robert Cazanciuc.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel