O șoferiță de 35 de ani a fost încătușată cu forța în trafic, după ce a devenit agresivă.
O şoferiţă de 35 de ani a fost prinsă în trafic de poliţişti, pe raza localităţii Potlogi, cu plăcuţe de înmatriculare aparţinând altei maşini şi a devenit agresivă cu oamenii legii la momentul controlului, a informat, duminică, IPJ Dâmboviţa citat de Agerpres.
„La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Titu, în timp ce se aflau pe raza localităţii Potlogi, au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie de 35 de ani, din localitate. În momentul controlului, după ce poliţiştii i-ar fi comunicat femeii că, din primele verificări efectuate, plăcuţele cu număr de înmatriculare ale autoturismului condus sunt atribuite unui alt autovehicul, şoferiţa ar fi manifestat un comportament agresiv verbal şi a refuzat să coopereze cu poliţiştii, moment în care aceştia au folosit mijloacele din dotare pentru conducerea acesteia la sediul unităţii de poliţie în vederea luării măsurilor legale“, precizează IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
IPJ Dâmboviţa anunţă că se fac verificări şi cu privire la comportamentul poliţiştilor care au intervenit.
„În ceea ce priveşte comportamentul poliţiştilor şi modul de intervenţie, conducerea Inspectoratului a dispus efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern, pentru dispunerea măsurilor legale“, precizează IPJ Dâmboviţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu