Ministrul rus al Apărării susține că gruparea NATO din apropierea granițelor Rusiei a crescut de 2,5 ori din luna februarie.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, susține că NATO a decis să creeze un sistem de apărare colectivă la scară largă în apropierea graniţelor Rusiei şi să construiască grupul, scrie Interfax.
"Se creează noi grupuri tactice de batalion multinaționale în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Mărimea grupării a crescut de 2,5 ori din februarie 2022 și se ridică la peste 30 de mii de oameni, iar pe termen scurt poate crește și mai mult", a declarat Șoigu la reuniunea consiliului comun al ministerelor Apărării din Rusia și Belarus.
"Alianța intenționează să treacă de la limitarea Rusiei printr-o prezență avansată la crearea unui sistem de apărare colectivă la scară largă pe flancul estic, în apropierea granițelor noastre. În Europa de Est și Centrală, precum și în țările baltice, sunt desfășurate forțe armate ale statelor NATO neregionale", a mai afirmat Șoigu.
Totodată, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, susține că Ucraina este dispusă să găzduiască arme nucleare furnizate de statele membre NATO. Declarația a fost făcută miercuri, 2 noiembrie, în cadrul unei videoconferințe avute cu omologul său belarus.
Potrivit acestuia, ucrainenii intenționează să creeze o ”bombă murdară” și iau în calcul amplasarea armelor nucleare NATO pe teritoriul țării lor.
”Cunoaştem intenţiile Kievului de a crea o 'bombă nucleară murdară', dar şi disponibilitatea de a amplasa pe teritoriul său arme nucleare din ţările NATO”, a afirmat ministrul rus Serghei Șoigu.
Ministrul rus al Apărării a susținut că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ”le-a cerut ţărilor din Occident să efectueze atacuri nucleare preventive împotriva Rusiei”, iar Statele Unite și țările europene ignoră demonstrativ cererile sale, conform Agerpres.
”Statele Unite şi ţările europene ignoră demonstrativ şantajul nuclear al autorităţilor ucrainene, de exemplu, provocările în ceea ce priveşte centrala nucleară Zaporojie”, a declarat Serghei Șoigu.
Totodată, acesta a lansat acuzații conform cărora Kievul ar folosi ”metode de război interzise”, precum atentatele teroriste, asasinatele la comandă și folosirea civililor pe post de scuturi umane, iar țările occidentale ar contribui la escaladarea tensiunilor dintre ruși și ucraineni prin ignorarea acestor fapte, dar și prin sprijinul acordat Armatei ucrainene.
„Totuşi, ţările din Occident încearcă să ignore acest lucru. Mai mult, stimulează escaladarea tensiunilor în conflictul din Ucraina” (...) NATO le furnizează informaţii secrete, le dă direct coordonatele obiectivelor, le trimite consilieri militari de-ai lor, alimentează armata ucraineană cu mercenari străini, duce un război informaţional şi ne impune sancţiuni”, a conchis Șoigu. Vezi mai mult AICI.
Din cei 300.000 de ruși chemați în cadrul mobilizării parțiale, 87.000 au fost trimiși în zonele de luptă în care sunt îndeplinite sarcinile "unei operațiuni militare speciale", a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, scrie Interfax.
El a spus că aproximativ trei mii de instructori care au primit experiență de luptă în timpul războiului din Ucraina au fost implicați în lucrul cu mobilizații. De asemenea, Șoigu a reamintit că recruții care intră în serviciul militar obligatoriu nu vor fi trimiși în zona de operațiuni militare speciale. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu