Soldații Statelor Unite ar urma să părăsească Afganistanul până pe 11 septembrie 2021, ar urma să anunțe președintele SUA, Joe Biden.
Potrivit BBC, anunțul președintelui american a fost făcut public de presa din SUA, informată la rândul său de oficiali. Astfel, Statele Unite ar urma să rateze termenul limită la care Talibanul și Administrația Trump au ajuns anul trecut, mai precis luna mai. În februarie 2020, Statele Unite și aliații NATO au spus că se vor retrage în 14 luni dacă Talibanul își menține promisiunile, incluzând interzicerea al-Qaeda și altor militanți de a interveni în zonele pe care le controlează.
Retragerea armatei SUA din Afganistan ar coincide cu a 20-a aniversare a atacurilor teroriste de la World Trade Center și Pentagon din 2001. Biden anunțase anterior că termenul limită anterior, cel de 1 mai, ar fi unul greu de atins. Chiar dacă Talibanul a încetat atacurile asupra forțelor internaționale ca parte a înțelegerii istorice, luptele cu guvernul afgan au continuat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu